Pakistan: În primul său discurs, Imran Khan a anunţat o politică de reforme

Fostul campion de cricket Imran Khan a ţinut duminică seară primul său discurs în calitate de premier al Pakistanului, anunţând o serie de reforme care urmăresc reducerea corupţiei şi favorizarea dezvoltării într-o ţară aflată în creştere economică, dar cu inegalităţi uriaşe, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
Timp de peste o oră, el a repetat promisiunile sale de campanie, în special instaurarea unui stat-providenţă islamic. El a abordat, de asemenea, unele probleme rar evocate de prim-miniştrii pakistanezi, ca lupta împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor sau schimbările climatice.
Fără să dea nume, el şi-a exprimat speranţa de a îmbunătăţi relaţiile cu ţările vecine şi securitatea în provincia instabilă Baluchistan şi zonele tribale de la graniţa cu Afganistanul.
"Dorim pacea, pentru că Pakistanul poate prospera numai dacă pacea este restaurată", a afirmat el.
Imran Khan a făcut cunoscut că şi-a păstrat portofoliul Internelor pentru a putea superviza personal lupta împotriva spălării banilor şi corupţiei.
El a mai anunţat un plan de austeritate la vârful statului, în cadrul căruia va vinde 78 din cele 80 de maşini aflate în serviciul prim-ministrului, va concedia peste 500 de angajaţi care sunt la dispoziţia sa şi va transforma reşedinţa premierului în universitate.
"Voi lupta împotriva corupţilor. Fie ţara va supravieţui, fie cei corupţi", a declarat el.
Fostul campion s-a referit la un sistem progresiv de impozitare, afirmând că doreşte să cheltuiască fondurile publice pentru persoanele defavorizate şi în lupta împotriva schimbărilor climatice.
În prezent, circa 1% dintre pakistanezi plătesc impozit pe venit. El nu a oferit explicaţii cum va face să evolueze acest sistem.
Instalarea sa la conducerea guvernului reprezintă o schimbare majoră, după ce în ultimele decenii numai două partide şi-au împărţit puterea, atunci când nu au avut loc puciuri militare.
Imran Khan şi cabinetul său se vor confrunta cu numeroase provocări, mai ales lupta împotriva grupărilor armate extremiste, penuriei de apă şi a unei demografii viguroase care anulează însă o creştere economică susţinută.
În plus, Pakistanul se află la un pas de insolvenţă din cauza balanţei sale comerciale foarte deficitare. Numeroşi analişti prevăd că ţara va trebui să solicite un împrumut Fondului Monetar Internaţional, un aspect asupra căruia Imran Khan a evitat să se pronunţe.