Pamela Anderson și Adil Rami, cuplul surpriză al verii

Cunoscuta actriță din serialul "Baywatch", Pamela Anderson, și jucătorul francez de fotbal, Adil Rami, sunt noua pereche a acestei veri, potrivit ziarului spaniol La Vanguardia, preluat de AGERPRES.
Zvonurile privind relația dintre Pamela Anderson și fotbalistul Adil Rami au căpătat contur după ce presa franceză a publicat câteva imagini în care cei doi sunt văzuți în ipostaze romantice.
Vedeta americană de televiziune și jucătorul echipei Sevilla au fost surprinși în sudul Franței, în timp ce luau masa la un restaurant. Actrița în vârstă de 49 de ani a fost văzută "fericită și veselă" în compania fotbalistului francez de 31 de ani.
Deși la ieșirea din restaurantul La Maison (Nisa) cei doi "porumbei" s-au menținut la distanță și au vorbit cu prietenii, ei au fost surprinși ulterior într-o ipostază mult mai apropiată.
În ultimele zile presa franceză a publicat mai multe zvonuri legate de noul cuplu al verii.
Un prieten comun le-a făcut cunoștință celor doi în urmă cu cinci săptămâni și au fost fotografiați apoi la Monaco în apropierea unui hotel de cinci stele unde cei doi par să-și fi petrecut sfârșitul de săptămână.
Pamela a făcut ravagii în rândul bărbaților din toată lumea și a fost căsătorită de trei ori. Rami a divorțat recent de soția sa, Sidonie Biemont, fostă model și mama celor doi copii ai jucătorului naționalei franceze de fotbal.
Despre Pamela Anderson, care la 1 iulie va împlini 50 de ani, s-a vorbit în ultimul timp că ar avea o relație cu fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, care de mai mulți ani se află închis în ambasada Ecuadorului din Londra, care i-a acordat azil după ce a fost inculpat într-un caz de viol.