Parlament: Au fost validate 326 de mandate de deputat

Comisia de specialitate a validat, marți, mandatele a 326 de deputați și a amânat validarea în cazul a trei deputați care nu au adus toate actele necesare, informează AGERPRES.
"Comisia de validare a validat mandatele pentru 326 de deputați. S-a constatat că în cazul acestora s-au îndeplinit condițiile legale pentru validarea mandatelor. Au fost amânate în cazul a trei colegi, doi din Prahova și unul din partea minorităților naționale. În cazul celor trei amânări, Comisia de validare își continuă activitatea pe întreg parcursul acestor patru ani de activitate, dumnealor trebuie să își aducă din partea organizației — cei doi de la PSD, celălalt de la Minorități — actele necesare pentru a putea fi validați", a explicat președintele Comisiei de validare, Florin Iordache.
Printre mandatele validate se numără și cel al lui Liviu Dragnea, contestat de liberali.
Cei trei pentru care s-a amânat validarea mandatului sunt Andreea Cosma și Răzvan Ioan Ursu de la PSD Prahova și reprezentantul Asociației Ucrainenilor.
Raportul comun al comisiei a întrunit 21 de voturi "pentru" și 9 "împotrivă".
Deputatul PNL Gabriel Andronache a solicitat să fie discutate individual propunerile de invalidare a mandatului lui Liviu Dragnea și cele de amânare. Această cerere a fost respinsă la vot de comisie.
Raportul Comisiei de validare urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților miercuri.
Camera Deputaților: A fost constituită Comisia de validare a mandatelor
Comisia de validare a mandatelor noilor deputați a fost constituită marți, în prima ședință a Camerei din legislatura 2016 — 2020.
Deputații au aprobat componența comisiei, formată din 30 de membri, dintre care: PSD — 14 reprezentanți, PNL — 6, USR — 3, UDMR, ALDE și PMP câte doi, iar grupul minorităților naționale — un reprezentant.
Comisia urmează să se întrunească la ora 13,30, în grupe de lucru care vor analiza dosarele deputaților aleși.
Deputații se vor reuni miercuri, în plen, de la ora 9,00, urmând să aprobe raportul Comisiei de validare.
În ședința de marți se va face prezentarea fiecărui grup parlamentar — denumirea, componența și conducerea, liderul, viceliderii, secretarii, a anunțat președintele de ședință, deputatul Miron Ignat.
După ce vor fi validați, noii deputați aleși vor depune jurământul de credință față de țară și popor. După jurământ, lucrările în plen vor continua cu alegerea președintelui Camerei Deputaților, a membrilor Biroului Permanent și constituirea comisiilor parlamentare.
Prima ședință a Camerei a fost condusă de Miron Ignat, deputat al grupului minorităților naționale, decanul de vârstă al acestui for, iar secretari de ședință au fost Mara Mareș și Andrei Pop, cei mai tineri dintre deputați.
Cameră: A început prima ședință de plen în noua componență
Prima ședință a Camerei Deputaților în noua formulă, rezultată în urma alegerilor din 11 decembrie, a început.
Președinte de ședință este Miron Ignat, deputat al grupului minorităților naționale, decanul de vârstă al acestui for, care este ajutat de secretarii Mara Mareș și Andrei Pop, cei mai tineri dintre deputați.
La această primă ședință sunt prezenți 256 de deputați din totalul de 329 aleși și validați până în prezent.