Parlamentare2020/BEC – rezultate parţiale (centralizare 99%): Senat – PSD: 29,64%, PNL: 25,59%; Cameră – PSD: 29,24%, PNL: 25,17%

PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 29,64% dintre voturile exprimate pentru Senat şi 29,24% pentru Camera Deputaţilor, urmat de PNL, care a obţinut 25,59% la Senat şi 25,17% la Camera Deputaţilor, potrivit datelor prezentate marţi de Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din 99,03% dintre secţiile de votare, informeazã AGERPRES.
Pe locul al treilea se situează Alianţa USR PLUS, care a obţinut 15,55% la Senat şi 15,04% la Camera Deputaţilor.
Partidul pentru Unirea Românilor (AUR) are 9,09% voturi la Senat şi 8,99% la Camera Deputaţilor, iar UDMR a obţinut 5,96% la Senat şi 5,82% la Camera Deputaţilor.

Potrivit datelor după centralizarea proceselor verbale din 99,03% dintre secţiile de votare, PMP nu atinge pragul de 5% pentru a intra în Parlament, având 4,90% la Senat şi 4,78% la Camera Deputaţilor.
Dintre candidaţii independenţi la Camera Deputaţilor, cele mai multe voturi le-a primit Valeriu Nicolae, cunoscut ca "Vânătorul de CV-uri", care a primit 16.014 voturi.
Conform BEC, au fost centralizate la nivelul birourilor electorale de circumscripţie judeţeană procesele verbale din 19.364 secţii de votare, reprezentând 99,03% din totalul de 19.553 de secţii de votare.
Situaţia voturilor exprimate pentru primii 10 competitori electorali este următoarea:
Camera Deputaţilor:
* PSD - (1.699.884 voturi) - 29,24%
* PNL - (1.463.147 voturi) - 25,17%
* USR PLUS - (874.530 voturi) - 15,04%
* AUR - (522.683 voturi) - 8,99%
* UDMR - (338.207 voturi) - 5,82%
* PMP - (277.932 voturi) - 4,78%
* Pro România - (239.605 voturi) - 4,12%
* PER - (64.601 voturi) - 1,11%
* PPU-SL - (59.320) - 1,02%
* PRM - (32.596 voturi) - 0,56%
Senat
* PSD - (1.727.942 voturi) - 29,64%
* PNL - (1.492.072 voturi) - 25,59%
* USR PLUS - (906.680 voturi) - 15,55%
* AUR - (529.744 voturi) - 9,09%
* UDMR - (347.545 voturi) - 5,96%
* PMP - (285.578 voturi) - 4,90%
* Pro România - (242.715 voturi) - 4,16%
* PER - (77.572 voturi) - 1,33%
* PPU-SL - (70.428) - 1,21%
* PRM - (38.427 voturi) - 0,66%.
Conform BEC, mai sunt de centralizat rezultatele din câteva secţii de votare din Bucureşti, Sibiu, Suceava şi Vâlcea, precum şi din 127 secţii din străinătate.
Sursa: www.agerpres.ro