Peste 14.000 de pompieri, mobilizați pe timpul minivacanței de 1 Decembrie

Peste 5.000 de pompieri cu aproximativ 2.900 de mijloace tehnice vor fi la datorie pe timpul minivacanței de 1 Decembrie, iar alți 9.800 sunt pregătiți să intervină pentru asigurarea misiunilor destinate protecției și siguranței cetățenilor, informează IGSU, preluat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, premergător minivacanței de 1 Decembrie, inspectorii de prevenire au desfășurat, la nivel național, activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la operatori economici care organizează activități cu aflux mare de persoane, respectiv la unitățile de cazare unde sunt așteptați numeroși turiști.
Astfel, pompierii au executat, premergător acestei perioade și pe parcursul acestui an, 5.124 controale la structuri de primire turistice (pensiuni agroturistice, cabane montane, hoteluri, moteluri) și la spațiile de alimentație publică și divertisment pe care acestea le dețin, în urma cărora au fost constatate 24.605 deficiențe privind apărarea împotriva incendiilor, 17% dintre acestea fiind înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acțiunilor de control preventive, au fost aplicate 19.228 sancțiuni contravenționale, dintre care 4.065 amenzi, în cuantum de 5.361.250 lei.
Totodată, pentru răspunsul la eventuale urgențe medicale, la nivel național vor fi disponibile 250 de echipaje de pompieri SMURD, care vor asigura primul ajutor medical calificat, 34 de unități de terapie intensivă mobilă (dintre care șapte cu specific neonatologic) și 42 de autospeciale pentru transport personal și victime multiple.