Ponta: Iau în calcul demisia din fruntea Guvernului dacă Iohannis nominalizează un premier de la PSD

Premierul Victor Ponta a reafirmat vineri că ia în calcul o demisie din fruntea Guvernului dacă noul președinte, Klaus Iohannis, numește un premier de la PSD.
Întrebat într-un interviu pentru Obiectiv.info dacă ia în calcul o demisie din funcția de prim-ministru urmată de nominalizarea unui premier de la PSD, Ponta a răspuns: "Sigur că da. Dar e o decizie pe care o poate lua noul președinte, domnul Iohannis. Vă dați seama că o discuție cu domnul Băsescu e total neserioasă. Nu poți să discuți cu cineva care peste două săptămâni pleacă acasă".
În acest context, Ponta și-a exprimat nemulțumirea că președintele Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European din această lună.
"Este un domn care de la Bruxelles pleacă direct acasă. (..) Îmi doresc enorm ca de la următorul Consiliu European din 2015 România să fie din nou reprezentată. România nu a mai fost reprezentată de doi ani de zile la Consiliile Europene pentru că dl Băsescu nu a cerut niciodată niciun document de la Guvern și nici n-a transmis după Consiliul European către Parlament și Guvern (vreun document — n.r.)", a afirmat premierul.