Prahova: Incendiul de la depozitul de mase plastice din Ploieşti s-a extins; populaţia – sfătuită să rămână în locuinţe

UPDATE ORA 18.54  O autospecială de cercetare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN) se deplasează în zona incendiului izbucnit, duminică, la un depozit de mase plastice din municipiul Ploieşti, informeazã AGERPRES.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, la locul intervenţiei se deplasează echipajul CBRN din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă de la Ciolpani, care va verifica dacă există emisii de substanţe periculoase în atmosferă.
Reprezentanţii ISU Prahova au anunţat că incendiul, izbucnit într-un depozit al firmei Urban ICIM, a fost localizat şi nu mai există pericol de extindere. Flăcările au distrus zeci de utilaje, dar şi o mare cantitate de materiale, de la mase plastice şi cauciucuri, până la deşeuri de hârtie.
Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului. Flăcările au cuprins iniţial mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, ulterior extinzându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu şapte autospeciale cu apă şi spumă.
Şi autorităţile de mediu au început verificările în cazul incendiului de la Ploieşti.
Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a declarat pentru AGERPRES că la faţa locului au ajuns echipe ale Gărzii de Mediu şi ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului. 
UPDATE ORA 18.13 Autorităţile de mediu fac verificări în cazul incendiului de la depozitul de mase plastice din Ploieşti
Autorităţile de mediu au început verificările în cazul incendiului izbucnit, duminică, la un depozit de mase plastice din municipiul Ploieşti.
Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a declarat pentru AGERPRES că la faţa locului au ajuns echipe ale Gărzii de Mediu şi ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au anunţat că incendiul, izbucnit într-un depozit al firmei Urban ICIM, a fost localizat şi nu mai există pericol de extindere. Flăcările au distrus zeci de utilaje, dar şi o mare cantitate de materiale, de la mase plastice şi cauciucuri, până la deşeuri de hârtie.
Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului. Flăcările au cuprins iniţial mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, ulterior extinzându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu şapte autospeciale cu apă şi spumă. 
UPDATE ORA 17.18 Incendiul izbucnit duminică la un depozit de mase plastice din municipiul Ploieşti s-a extins şi există degajări mari de fum toxic, cei care locuiesc în vecinătate fiind sfătuiţi să rămână în locuinţe.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au precizat că incendiul a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului. Flăcările au cuprins iniţial mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, ulterior extinzându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi.
"Arde o hală metalică şi baloţi de mase plastice în exterior. (...) Recomandările preventive pentru populaţia aflată în proximitate sunt următoarele: să rămână în locuinţe până la stingerea incendiului, să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă uşile şi ferestrele locuinţelor pentru evitarea pătrunderii fumului generat de incendiu, să părăsească zona de manifestare şi să identifice locuri sigure, aerisite", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Pompierii acţionează pentru stingerea incendiului cu şapte autospeciale cu apă şi spumă. 
ORA 16.47 Prahova: Incendiu la un depozit de mase plastice din Ploieşti; pompierii intervin cu şapte autospeciale
Un incendiu a izbucnit duminică la un depozit de mase plastice din municipiul Ploieşti, pompierii intervenind la faţa locului cu şapte autospeciale.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au precizat că incendiul a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului.
Conform aceleiaşi surse, flăcările au cuprins mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi.
Pe lângă cele şapte autospeciale cu apă şi spumă, la locul incendiului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD.