Predoiu consideră că tăierea bugetului DNA este o acțiune deliberată de blocare a instituției

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, consideră că "tăierea" bugetului Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pe anul 2015 reprezintă "o acțiune deliberată de blocare a DNA".
"Este incredibilă, scandaloasă și inacceptabilă poziția premierului Ponta, care a tăiat bugetul DNA. Este o acțiune deliberată de blocare a DNA, a Justiției în general. Dacă premierul Ponta vrea să sprijine Justiția și anticorupția, mărește bugetul DNA, dacă vrea să fie un stâlp al corupției, taie bugetul DNA. Baronii politici anchetați de DNA au devalizat bugetul statului, în timp ce DNA a adus sau poate aduce la buget sute de milioane de euro din confiscări și popriri. Ce face premierul Ponta? Subminează DNA, tăindu-i bugetul", afirmă Predoiu, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.
Potrivit acestuia, premierul Victor Ponta acționează "împotriva DNA".
"Opțiunea făcută de premier e clară: pentru corupție, împotriva DNA. Premierul are o atitudine clară de răzbunare pe DNA pentru anchetele pe care le-a făcut și le are în curs. Este încă un motiv pentru care ar trebui să plece din fruntea Guvernului României, cu guvern cu tot", spune acesta.
DNA susține că a constatat, în urma publicării pe site-ul MFP a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2015, că în anexe nu se regăsește fila distinctă de buget pentru DNA și că pentru întregul Minister Public valoarea bugetului este cu 31,94% mai mică decât execuția bugetară pe 2014.
Conducerea DNA precizează că a solicitat inițial un buget de aproximativ 25 de milioane euro, în comparație cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014.
DNA mai precizează că, raportat la valoarea bugetului solicitat de DNA, instituția a indisponibilizat bunuri și bani în cadrul cauzelor penale instrumentate de aproximativ 300 milioane euro în anul 2013 iar până la 30 noiembrie 2014 a indisponibilizat aproximativ 200 de milioane euro.