Predoiu sare la gâtul lui Dragnea, după momentul de reculegere de la Congresul PSD: Proba ipocriziei maxime a unui politician cinic

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, afirmă că momentul de reculegere ținut la Congresul PSD pentru victimele comunismului reprezintă o "jignire adusă inteligenței românilor" și o "probă a ipocriziei maxime a unui politician cinic și ipocrit", cu referire la Liviu Dragnea.
"În ultimii 25 de ani, PSD s-a aflat 15 ani la guvernare și a avut timp de 10 ani președinția României. În mod inevitabil, PSD și-a pus amprenta pe societatea românească, pe destinul nostru și și-a pus-o într-un fel care a risipit de fiecare dată șansele românilor de a trăi într-o societate deschisă, performantă, corectă. Momentul de reculegere de astăzi din congresul PSD este proba ipocriziei maxime a unui politician cinic și ipocrit, a fost de fapt o jignire adusă inteligenței românilor", a declarat Predoiu, duminică, într-o conferință de presă, potrivit Agrepres.
El consideră că social-democrații ar fi trebuit să se reculeagă și să le ceară scuze românilor pentru mai multe lucruri, cum ar fi "corupția de stat din vremea guvernelor PSD, privatizările frauduloase, inventarea furtului votului și a șpăgilor electorale, ordonanța furtului de primari, blocarea votului românilor în campania prezidențială din 2014".
Liderul PNL a mai declarat că reuniunea PSD s-a dovedit a fi un "simplu târg al puterii între inculpați, trimiși în judecată, condamnați sau achitați", un congres al "prietenilor Justiției".