Premierul Cioloș, primit cu onoruri militare la Chișinău de omologul moldovean, Pavel Filip

UPDATE ORA 09:05 Premierul Dacian Cioloș a fost primit joi dimineața, la Reședința de Stat din Chișinău, de omologul său moldovean, Pavel Filip, informează AGERPRES.
Cioloș efectuează joi prima sa vizită oficială în Republica Moldova de la preluarea mandatului.
După ceremonia oficială de întâmpinare cu onoruri militare, este prevăzută o întrevedere tete-a-tete a celor doi prim-miniștri, urmată de întâlnirea în plenul delegațiilor.
Pe agenda vizitei sunt prevăzute și întrevederi cu președintele Nicolae Timofti și președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Premierul Cioloș este însoțit de vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, Raluca Prună, ministrul Justiției, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, și Maria Ligor, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni.
Cioloș se va întâlni și cu reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova, cu autorități locale reprezentate în Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și cu reprezentanți ai formațiunilor politice de opoziție parlamentare și neparlamentare de la Chișinău.
Pe parcursul vizitei, premierul român va depune și o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
Totodată, prim-ministrul va merge la grădinița din satul Selemet, raionul Cimișlia, inclusă în programul de reabilitare și dotare a unităților preșcolare din Republica Moldova cu asistență tehnică și financiară din partea Guvernului României.