Preşedintele Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Parlamentului Bulgar

Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o luni, la Palatul Cotroceni, pe Tsetska Tsacheva, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria. 
"Preşedintele României şi Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria s-au arătat mulţumiţi de relaţiile excelente dintre cele două ţări vecine atât la nivel bilateral, cât şi la nivel regional şi european. De ambele părţi s-a agreat faptul că potenţialul pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor, mai ales în plan economic şi regional, nu a fost încă atins", a precizat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor, au fost abordate şi tema cooperării la nivel european, cu accent pe aderarea celor două state la Spaţiul Schengen, îndeplinirea prevederilor Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi sprijinirea parcursului european al Republicii Serbia şi al celorlalte state din Balcanii de Vest.