Președintele Iohannis se adresează Parlamentului cu privire la modificările legislației penale inițiate de Executiv

Președintele Klaus Iohannis va adresa, marți, un mesaj Parlamentului cu privire la modificările legislației penale inițiate de Executiv, informează AGERPRES.
"Modificările legislației penale inițiate de Guvern, care au generat o puternică reacție civică, trebuie aduse în atenție și de la tribuna Legislativului", a scris Iohannis, luni, pe Facebook.
Ședința plenului reunit al Parlamentului va avea loc la ora 12,00.
Șeful statului a transmis vineri președinților celor două Camere ale Legislativului o scrisoare în care arăta că dorește să se adreseze Parlamentului pe 7 februarie cu privire la modificările aduse legislației penale, precum și în legătură cu evenimentele generate de acestea.
"În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislației penale, precum și la evenimentele generate de acestea", se preciza în scrisoarea șefului statului, transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.