Prigoană și Bahmuțeanu, din nou la cuțite! Acuzații grave

Adriana Bahmuțeanu (41 de ani) și Silviu Prigoană (52 de ani) sunt într-o ceartă continuă de ani de zile. Multe s-au zis între cei doi, însă de data aceasta, Prigoană a făcut declarații halucinante, informează CLICK.
Fostul soț și tatăl copiilor Adrianei Bahmuțeanu este disperat că nu își mai poate vedea băieții. Vedeta nu îl mai lasă să își revendice dreptul de a-i vizita de trei ori de săptămână, iar Prigoană susține că a trecut mai bine de o lună de când nu s-a mai întâlnit cu micuții.
„Eu nu mi-am mai văzut copiii de o lună și jumătate, deși instanța a decis că pot să stau cu ei trei zile pe săptămână. Motivul invocat: copiii nu vor să mă vadă. O să sesizez Protecția Copilului și Parchetul, în condițiile în care mama copiilor nu respectă decizia instanței”,  a declarat Silviu Prigoană, potrivit Antena Stars.
În plus, acesta a făcut declarații șocante cu privire la Adriana Bahmuțeanu, susținând că nu este mama copiilor lui. „Eu nu mai am ce discuta cu ea. Vorbim numai în scris. Ea și-a denigrat public copiii. Ea nu e mama copiilor mei. E doar mama lor biologică”, a mai spus Prigoană.
Bahmuțeanca a confirmat acuzațiile
Iar Adriana Bahmuțeanu a confirmat. Băieții nu și-au văzut tatăl din luna ianuarie. „Așa e. Nu i-a mai văzut de mai bine de două luni, din ianuarie. Atât timp cât ei nu vor, eu nu am cum să-i forțez. Copilul are un anumit comportament din cauza comportamentului părintelui. Amândoi zic că i-a bătut”, a mărturisit ea.