Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat în comisiile parlamentare pentru buget-finanțe

Comisiile parlamentare reunite pentru buget-finanțe au aprobat, joi, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2015, cu majoritate de voturi.
"Am plecat de la un proiect de buget pus de acord cu reprezentanții finanțatorilor internaționali. Dezbaterile, deși au fost intense, deși s-au operat modificări ca urmare a amendamentelor propuse, nu au adus atingere construcției principale a bugetului și nu modifică nimic care ar putea să atragă reproșuri din partea instituțiilor financiare internaționale. Deficitul este același, plafoanele au fost respectate, bugetele de tipul celor pentru dezvoltare sau de tipul celor sociale, care au fost convenite cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană nu au fost modificate, decât eventual modificări de structură în interiorul lor", a declarat Viorel Ștefan, președintele Comisiei de Buget-Finanțe din Camera Deputaților.
Acesta consideră că este o premieră faptul că s-au adoptat un număr mare de modificări prin amendamente și că este convins că acestea vor rezista vineri dezbaterii din Plen.