Radu Mazăre a demisionat din PSD

După demisia din funcția de primar al Constanței, Radu Mazăre a demisionat și din PSD. El și-a depus demisia la organizația din Constanța, relatează corespondentul EVZ.
Radu Mazăre, aflat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a demisionat, vineri, de la conducerea Primăriei Constanţa.
Demisia a fost înaintată Consiliului Local şi Primăriei Constanţa de către Radu Mazăre, printr-o scrisoare olografă, fiind adusă la cunoştinţa prefectului judeţului, Constantin Ion.
În scrisoare, Radu Mazăre a explicat motivele demisiei, precizând că stresul chinul şi nedreptăţile la care a fost supus în ultima perioadă nu justifică dorinţa de a face bine oraşului, edilul transmiţând, în acelaşi timp, şi un mesaj către constănţeni.
"Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul meu şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea rebel sau nonconformist, toată priceperea şi energia mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute, imi cer iertare în faţa tuturor. Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme, drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa. Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie. Începând de astăzi (n.r. - vineri) nu-mi mai doresc o viaţă publică politică", se arată în mesajul transmis de către Radu Mazăre, aflat, în prezent, în arestul Poliţiei Capitalei.