Reuniunea Anuală a Diplomației Române – pe agendă: Brexit, terorism, migrație, consolidare economică

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29 august - 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, eveniment dedicat corpului diplomatic și consular român, care se desfășoară în fiecare an în preajma zilei de 1 septembrie - Ziua Diplomației Române.
Deschiderea oficială a reuniunii va avea loc luni, de la ora 10,00, și la ea vor participa prim-ministrul Dacian Cioloș, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, gazda evenimentului fiind ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, precizează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, la deschidere, alături de șefii misiunilor diplomatice ale României, vor participa membri ai Guvernului și ai Parlamentului, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, reprezentanți ai corpului diplomatic străin acreditat la București, directorii institutelor culturale românești, reprezentanți ai societății civile, mediului academic și de afaceri.
Miercuri, șefii misiunilor diplomatice ale României vor fi primiți de președintele Klaus Iohannis, prilej cu care șeful statului va adresa un mesaj privind prioritățile de politică externă ale țării noastre pentru perioada următoare.
La ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române, în calitate de invitați speciali ai ministrului afacerilor externe, vor fi prezenți secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, și ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Miroslav Lajčák, reprezentând președinția-în-exercițiu semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
Reprezentanții diplomației române și invitații străini vor dezbate subiecte precum: evoluțiile mediului de securitate, din perspectiva integrată a riscurilor și provocărilor, dinamica proceselor interne în UE și cele mai bune căi de răspuns la problemele pe care trebuie să le gestionăm în perioada următoare — viitorul construcției europene, negocierile pe marginea Brexit, terorism, migrație, consolidarea economică—, pregătirea asumării pentru prima oară, de către România, a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 și creșterea rolului pe care trebuie să îl joace misiunile noastre în dezvoltarea relațiilor economice, a schimburilor comerciale și a creșterii investițiilor, se arată în comunicatul MAE.
De asemenea, în cadrul reuniunii, va fi acordată o atenție deosebită întăririi capacității de acordare a unei asistențe consulare profesioniste, în vederea apărării intereselor și drepturilor cetățenilor românilor în străinătate, precum și măsurilor logistice pentru organizarea secțiilor de votare pentru cetățenii români cu drept de vot din străinătate la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an.
Ultima zi a reuniunii va fi dedicată tematicii românilor de pretutindeni, prilej cu care vor fi abordate dimensiunile multiple asociate prezenței românești peste hotare, se precizează în comunicat.