Reuniunea CAE: Teodor Meleșcanu și Boris Johnson au discutat despre situația românilor din Marea Britanie

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a discutat cu omologul său britanic, Boris Johnson, luni, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, despre situația românilor din Marea Britanie.
Potrivit unui comunicat al MAE, remis AGERPRES, Meleșcanu a participat, luni, la reuniunea CAE de la Luxemburg.
"În marja reuniunii, ministrul român al afacerilor externe a avut o reuniune bilaterală cu omologul britanic, prilej cu care au fost abordate aspecte privind Parteneriatul strategic dintre cele două țări, inclusiv situația cetățenilor români din Marea Britanie. Ministrul Boris Johnson a exprimat aprecierea pentru aportul comunității românești la dezvoltarea societății britanice și a oferit asigurări privind salvgardarea drepturilor cetățenilor români. De asemenea, ministrul britanic a exprimat compasiunea față de cei doi români răniți în recentele atacuri teroriste de la Londra", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, la reuniunea CAE, discuțiile miniștrilor europeni de externe s-au concentrat pe situația din Orientul Mijlociu și Nordul Africii: Siria, Yemen și Libia.
"Dezbaterea consacrată dosarului sirian a vizat, în contextul celor mai recente evoluții, modalitățile prin care UE poate sprijini eforturile de soluționare a crizei. În intervenția sa, ministrul de externe Teodor Meleșcanu a reiterat sprijinul României pentru soluționarea politică a conflictului, singura opțiune viabilă pentru menținerea unității, suveranității, integrității teritoriale și independenței statului sirian", se arată în comunicat.
De asemenea, Meleșcanu a exprimat susținere pentru demersurile pe care Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate/ Vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, le întreprinde pe lângă actorii-cheie regionali și internaționali în sprijinul unei soluții politice.
Miniștrii de externe au evaluat situația politică și de securitate din Libia în contextul rezultatelor reuniunii Cvartetului pentru Libia (Liga Statelor Arabe, Uniunea Africană, UE și ONU) de la Cairo (18 martie), iar Mogherini a evidențiat rolul sporit asumat de UE în sprijinul unei soluții politice, se menționează în comunicat.
"Miniștrii de externe au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind criza din Yemen, preocupați fiind de situația umanitară deosebit de gravă, în absența unei perspective imediate de soluționare politică a conflictului. Subiectul a fost abordat din perspectiva opțiunilor UE, în cadrul intervențiilor fiind subliniată importanța sprijinirii eforturilor ONU", mai precizează sursa citată.
În cadrul dejunului de lucru, miniștrii europeni de externe au discutat, în prezența secretarului general al Ligii Statelor Arabe, Ahmed Aboul Gheit, despre dosarele de actualitate din plan regional, arată comunicatul MAE.