Richard Gere filmează în Spania un nou serial britanic, ‘MotherFatherSon’

Actorul american Richard Gere a început filmările într-o localitate din Sevilia la un nou serial pentru postul britanic BBC, intitulat 'MotherFatherSon', relatează miercuri EFE, preluat de AGERPRES.
Aproape o mie de persoane s-au strâns în apropiere de zona în care se filmează această producţie în localitatea San Juan de Aznalfarache, în apropiere de Sevilia (sudul Spaniei), şi l-au aplaudat pe actor care s-a arătat foarte amabil cu publicul spectator.
Serialul, scris de Tom Rob Smith, include scene filmate într-o piaţă din Mexic, foarte similară celei care se află în San Juan de Aznalfarache, o localitate de circa 22.000 de locuitori.
Filmările vor continua apoi în localitatea vecină Camas, iar echipa se va deplasa apoi la Sevilia pentru a trage câteva cadre la Primăria oraşului la Parlamentul regional din Andaluzia şi la Palacio de los Marqueses de la Motilla.
Serialul, în care joacă şi actriţa spaniolă Elena Anaya, se axează asupra personajului interpretat de Gere, Max, un mare om de afaceri din mass-media, inspirat de magnatul Rupert Murdoch, care conduce ziarul tatălui său şi duce un stil de viaţă autodistructiv.
La Sevilia se vor recrea mai multe scene similare unui oraş mexican, de la clădiri emblematice şi până la cartiere sărace. La scenele filmate în Spania participă o echipă de 150 de persoane, dintre care o sută sunt figuranţi.