Scrimă: Andrei Păştin, aur la Mondiale, în proba de sabie cadeţi masculin individual

Tânărul sportiv român Andrei Păştin a obţinut joi medalia de aur în proba de sabie cadeţi masculin individual din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Verona (Italia), potrivit Federaţiei Române de profil, informeazã AGERPRES.
Andrei Păştin l-a învins în finală pe americanul Robert Vidovszky, cu 15-10, după ce se impusese în semifinale în faţa lui Alonso Santamaria (Spania), cu 15-11. Pe tabloul de 64, el a trecut cu 15-14 cu Szymon Hryciuk (Polonia), pe tabloul de 32 a dispus cu 15-5 de Oleg Iuzakov (Rusia), pe tabloul de 16 l-a eliminat cu 15-9 cu Hyun Jun (Coreea de Sud), iar pe tabloul de 8 a avut câştig de cauză cu 15-13 în faţa altui român, Rareş Ailinca.
Rareş Ailinca s-a clasat joi pe locul 7, iar un alt român, Elton Dincă, pe locul 56.
Coordonat de pe margine de tehnicianul Rareş Dumitrescu, Păştin a adus prima medalie pentru România la un Campionat Mondial, în probele de cadeţi, după o pauză de trei ani. Totodată, este prima medalie la un Campionat Mondial din istorie pentru sabia românească în probele dedicate cadeţilor.
În 2015, la Taşkent, Alexandra Predescu a câştigat aurul în proba de spada cadeţi feminin individual.
Tot joi, în proba de sabie a cadetelor, Ilinca Pantiş s-a clasat pe locul 22. Maria Matei a terminat întrecerea pe locul 34, iar Felicia Iacob pe 57.
După cum s-a anunţat, echipa de spadă junioare a României, formată din Bianca Benea, Alexandra Predescu, Denisa Barosan şi Zsuzsa Schlier, a cucerit medaliile de argint, marţi, la Verona.
Vineri sunt programate probele individuale de sabie pe echipe ale junioarelor şi juniorilor.