Se caută un ministru. Înlocuitorul lui Tobă, greu de găsit

Deși guvernul a anunțat că, până luni, va fi anunțat înlocuitorul lui Tobă la conducerea Internelor, probabil că decizia va fi amânată. Și șeful statului, și premierul, sunt azi în străinătate. Cioloș a plecat în Bavaria, de duminică până luni, iar Iohannis se află azi la Geneva, la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară - CERN, informează EVZ.
Două nume au fost vehiculate până acum pentru funcția de ministru de Interne: consilierul de stat de la Administrația Prezidențială Constantin Dudu Ionescu și Dragoș Tudorache, șeful cancelariei primului- ministru. Dudu Ionescu este acum directorul Oficiului de Informații Integrate. El a fost unul din liderii PNȚCD și ministru de Interne, în guvernările Radu Vasile și Mugur Isărescu.
Surse politice susțin că Ionescu a refuzat însă propunerea de a fi succesorul lui Tobă pentru câteva luni.
Și varianta Tudorache este sub semnul întrebării, acesta fiind considerat omul lui Dacian Cioloș. Tudorache (40 de ani) a fost judecator în Galați, în perioada 1997-2002, după care a lucrat pentru Organizația Națiunilor Unite în Kosovo, apoi la Comisia Europeană, în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Interne, în unitatea care se ocupă de Schengen.
În ianuarie, el a fost în centrul unui scandal, întrucât a primit locuință de la Regia Protocolului de Stat, un apartament de 120 mp, deși avea deja unul, de 115 mp, tot în Capitală.