Secretarul de stat Ciamba a vorbit cu directorul politic al MAE spaniol despre comunitatea românilor din Spania

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut, miercuri, o întrevedere cu Enrique Mora, director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) spaniol și a vorbit cu acesta inclusiv despre comunitatea românilor din această țară, informează un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, discuțiile au prilejuit "reafirmarea nivelului excelent al relațiilor bilaterale româno-spaniole, circumscrise Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precum și reiterarea angajamentului ambelor părți pentru consolidarea cooperării în plan sectorial, în domenii de interes comun, inclusiv prin organizarea unei ședințe comune a celor două guverne".

Secretarul de stat român a transmis interesul României pentru o relație aprofundată cu Spania atât în plan bilateral, cât și european, ca state care împărtășesc valori și viziuni comune cu privire la viitorul Europei și la provocările cărora statele membre UE trebuie să le facă față.
George Ciamba a salutat eforturile autorităților spaniole de a sprijini comunitatea de români ce lucrează, studiază și trăiește pe teritoriul Spaniei, subliniind, totodată, necesitatea menținerii actualului cadru social european, ca factor favorizant al integrării și menținerii drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor europeni, în mod nediscriminatoriu.
Întâlnirea a prilejuit, de asemenea, trecerea în revistă a evoluțiilor recente în plan european și internațional, evidențiindu-se similitudinea de poziții pe mai multe dosare ale agendei europene, regionale și de securitate. A fost agreată continuarea consultărilor la nivelul celor două Ministere ale Afacerilor Externe pe teme de interes comun, în context fiind exprimat interesul României de a beneficia de experiența spaniolă în regiuni precum America Latină și Africa, mai arată MAE.