Şedinţă controversată a Guvernului: Vasile Dîncu susţine retragerea proiectului privind salarizarea bugetarilor, PNL îl vrea dezbătut

Vicepremierul Vasile Dîncu a anunţat că susţine decizia ministrului Muncii, Ana Costea, de a retrage proiectul legii privind salarizarea. Intervenţia sa vine în paralel cu solicitarea Alinei Gorghiu, co-preşedinte al PNL, ca ordonanţa să fie dezbătută. Şedinţa de guvern va avea loc azi, începând cu ora 11.00, informează EVZ.
"Doamna ministru a anunțat încă din ședința cu sindicaliștii și patronatele că acest proiect se retrage. Am anunțat și eu, îl înlocuiam pe premier acolo, am anunțat că acest proiect nu trebuie să intre pe ordinea de zi a Guvernului pentru că nu era programat să se intre pentru a se lua o hotărâre, era programat în primă lectură. Am încercat, prin acest draft, să vedem ce spun sindicatele, era prima lectură pentru sindicate și pentru ceilalți", a afirmat Dîncu, la Realitatea Tv. El a precizat că ministrul Muncii, Ana Costea, nu va fi remaniat.
În schimb, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu a criticat-o pe Costea. "Problema nu cred că vine din poziţia prim- ministrului, ci cred că stângăcia sau nemulţumirile generate vin şi din comportamentul ministrului Muncii. Când o decizie de genul unei ordonanţe care să ajusteze salariile în domeniul bugetar este discutată la nivel de Guvern, când ea trebuie dezbătută în urma unei decizii luate la nivel de Guvern cu toţi partenerii sociali, atunci tu ministru te apuci să comunici de pe poziţii de forţă că dacă ordonanţa nu va fi retrasă mâine îţi retragi tu ambasadele şi îţi dai demisia? Mi se pare o poziţie de forţă nepermisă şi ori îşi reconsideră primul ministru atitudinea faţă de acest ministru, ori primul ministru îşi va pierde din autoritate", a spus Gorghiu, la TVR.
Ministrul Muncii, Ana Costea, a decis retragerea proiectului Ordonanței de urgență privind salarizarea în sectorul bugetar iar, în cazul în care Executivul nu va fi de acord cu această decizie, aceasta este dispusă să își depună mandatul.
Pe ordinea de zi a şedinţei de azi, publicată de Guvern, nu figurează ordonanţa privind salarizarea.