Sevil Shhaideh: Proiectul de modificare a legii privind consolidarea clădirilor cu risc seismic va fi gata în aprilie

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a explicat joi la Galați, într-o conferință de presă, necesitatea modificării legii privind consolidarea clădirilor cu risc seismic în sensul obligării locatarilor să părăsească locuințele în perioada în care acestea sunt reabilitate și cazării acestor în unități locative asigurate de autorități, proiectul urmând a fi gata în luna aprilie, informează AGERPRES.
Potrivit vicepremierului, modificarea legii este necesară având în vedere că, în prezent, locatarii nu acceptă să părăsească locuințele supuse lucrărilor de consolidare, fapt care întârzie foarte mult ritmul lucrărilor și, implicit, gradul de folosire a banilor publici oferiți de stat pentru astfel de lucrări.
"Vă dau exemplul Bucureștiului unde sunt peste 300 de clădiri cu risc seismic. Primăria Generală are un fond locativ de peste 100 apartamente pe care le poate pune la dispoziția locatarilor pe perioada consolidării imobilelor, dar anul trecut au fost situații în care niciun proprietar nu a vrut să părăsească domiciliul să meargă în locuințele de necesitate și, din aceste considerente, începând de anul trecut, a fost pus în dezbatere acest proiect de lege, ca să putem aplica măsura obligării proprietarului și nu de a aștepta acordul dânșilor să realizăm aceste reabilitări-consolidări. În fiecare an au fost alocate sume considerabile pentru aceste blocuri cu risc seismic, dar, din păcate, maxim 10% din fonduri au fost atrase pentru că această consolidare, în prezent, se poate face doar cu acordul proprietarului. Aceste lucrări de consolidare sunt complexe, ele se realizează în exterior, dar cele mai multe în interiorul clădirilor, iar constructorii spun că se întârzie ritmul lucrărilor dacă proprietarii sunt în locuințe, căci este destul de complicat să facă străpungeri de planșee cu oamenii în case", a precizat Sevil Shhaideh.
Ministrul Dezvoltării Regionale a afirmat că noua lege prevede că proprietarii vor fi obligați să părăsească locuințele aflate în consolidare doar dacă autoritățile le vor pune la dispoziție locuințe de necesitate.
Cât privește obligarea, prin noua lege, a constructorilor de a-și respecta termenele lucrărilor, în caz contrar aplicându-se sancțiuni, noile reglementări nu vor cuprinde așa ceva, a mai spus Sevil Shhaideh, apreciind că actuala legislație în domeniu este suficientă.
"Partea de amenzi și ce înseamnă o relație contractuală cu furnizorii sunt reglementate de legea achizițiilor publice și legea finanțelor publice. Deci nu poate o lege privind finanțarea unui obiectiv să impună peste cadrul legal existent alte penalizări suplimentare, putem intra într-un infringement la nivel de Comisie Europeană că nu ne referim doar la furnizori autohtoni, pot participa și cei din UE, iar aplicarea unor sancțiuni suplimentare poate conduce la un infringement, dar pe cele două legi amintite avem toate sancțiunile necesare astfel încât furnizorii să se încadreze în termene și să-și respecte contractul", a mai spus Sevil Shhaideh.
Conform viceprim-ministrului, proiectul de lege este, până la finele acestei luni, în dezbatere publică, urmând ca până la sfârșitul lunii aprilie să includă toate propunerile primite, după care va fi transmis în Parlament, pentru legiferare.
Sevil Shhaideh s-a aflat joi, la Galați, unde a participat alături de ministrul Finanțelor Publice, Ștefan Viorel, la o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților publice locale interesate de accesarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală și în cadrul programelor de finanțare ale Uniunii Europene.