Shakira a vizitat satul bunicii ei din Liban

Celebra cântăreaţă columbiană de origine libaneză Shakira, aflată în Liban pentru un concert, s-a deplasat în satul natal al bunicii sale din partea tatălui, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
"Bună ziua, Tannourine, mulţumesc, sunt foarte mândră să mă aflu aici", a declarat în arabă cântăreaţa de 41 de ani cu prilejul unei vizite în condiţii de înaltă securitate în satul aflat într-o regiune muntoasă din nordul Libanului.
Însoţită de responsabili locali, vedeta a mers într-o rezervaţie naturală de cedri - emblema naţională a Libanului - şi a plantat doi puieţi.
Pentru a marca momentul, un mic loc din această rezervaţie a fost redenumit în onoarea ei, Shakira Moubarak, după numele de familie al tatălui ei, a anunţat primarul din Tannourine, Bahaa Harb.
Artista, care se află în Liban împreună cu cei doi fii ai săi, va da vineri startul Festivalului internaţional al cedrilor, în nordul ţării, cu un concert la care sunt aşteptate 13.000 de persoane.
Este cea de a treia vizită a ei în Liban, unde s-a deplasat pentru prima dată în 2003, iar apoi a revenit în 2011 pentru un concert.