Slovacia: Coaliția social-democraților cu trei partide de dreapta și-a împărțit portofoliile; Robert Fico rămâne premier
Premierul slovac în exercițiu, Robert Fico, a confirmat miercuri că formațiunea sa social-democrată Smer-SD și trei partide de dreapta împreună cu care vor forma o coaliție de guvernare au convenit și asupra împărțirii portofoliilor guvernamentale, transmite agenția Reuters, preluat de AGERPRES.
Smer-SD va păstra postul de prim-ministru, ce va fi ocupat tot de Fico, care obține astfel al treilea mandat în fruntea executivului, primul fiind în perioada 2006-2010, iar al doilea a început în 2012. Social-democrații vor deține în continuare și conducerea Ministerului de Finanțe, unde va rămâne ministru Peter Kazimir, apreciat pentru că a reușit să țină deficitul bugetar sub control și care s-a remarcat prin poziția fermă la negocierile zonei euro cu Grecia.
Deocamdată nu a fost dezvăluită integral repartizarea celor 15 portofolii guvernamentale, aceasta urmând să fie definitivată după discuțiile cu președintele Andrej Kiska, cel care conform Constituției numește guvernul.
Dar presa locală a speculat marți că Smer-SD ar urma să dețină șapte ministere, partidul naționalist SNS și cel al minorității maghiare, Most-Hid, fiecare câte trei, iar conservatorii formațiunii SIET numai două.
Slovacia va prelua pe 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, astfel că Fico, ce s-a remarcat prin opoziția puternică față de primirea migranților musulmani, va avea un cuvânt greu de spus în criza provocată de valul de refugiați.
El a fost nevoit să negocieze cu alte partide după ce Smer-SD a pierdut majoritatea absolută în urma alegerilor legislative desfășurate pe 5 martie, obținând numai 49 din cele 150 de mandate în parlament. În total opt partide au trecut pragul electoral de 5%, inclusiv extrema dreaptă naționalistă 'Slovacia Noastră', care va avea 14 mandate în legislativ.