Socol: Măsurile propuse de Guvern țintesc creșterea și consolidarea clasei mijlocii

Măsurile de relaxare fiscală propuse de Guvern țintesc creșterea și consolidarea clasei mijlocii și majorarea puterii de cumpărare în rândul categoriilor vulnerabile, a declarat pentru AGERPRES consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol.
"Prin reducerea TVA la general și TVA redusă la alimente de bază—  propuneri în noul Cod Fiscal — se respectă și ultimul angajament important luat în Programul de Guvernare din 2012. Reforma începută prin reducerea TVA la pâine, reducerea CAS și scutirea de impozit pe profitul reinvestit trebuie continuată", a precizat Socol.
Potrivit acestuia, România are nevoie de relaxarea fiscalității concomitent cu creșterea efectului de multiplicare al cheltuielilor publice, îmbunătățirea colectării și reducerea evaziunii fiscale.
"Măsurile de relaxare fiscală propuse de Guvernul Ponta sunt țintite în principal pentru creșterea și consolidarea clasei mijlocii și mărirea puterii de cumpărare în rândul categoriilor vulnerabile. Reducerile de impozite și taxe propuse sunt sustenabile în contextul în care România traversează în prezent cea mai bună perioadă economică, indicatorii sintetici arătând creștere economică mare, deficite bugetare mici, datorie publică mult sub pragul de sustenabilitate, un deficit de cont curent și o inflație reduse", a mai afirmat consilierul premierului.
El a precizat că unele dintre propunerile de Cod Fiscal sunt consensuale la nivelul clasei politice din România.
"România are nevoie de acest pachet de stimulare economică pentru a crește potențialul economiei (creștere economică anuală de la 3% la 5%), pentru accelerarea creării de locuri de muncă, creșterea consumului și a investițiilor. Pachetul de stimulare economică are și o pronunțată tentă de echitate socială, anumite măsuri țintind specific sectorul IMM și creșterea puterii de cumpărare în rândul populației sărace", a conchis Socol.
Cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% începând cu 1 ianuarie 2018, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, în cadrul ședinței de Guvern în care au fost prezentat proiectele de modificare pentru Codul Fiscal și Codul de procedură Fiscală.
De asemenea, pentru carne, legume, pește și fructe cota de TVA urmează să scadă la 9% de la 1 ianuarie 2016.
Impozitul pe construcții speciale va fi eliminat din 2016 iar cota unică de impozitare va scădea de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.
Alte modificări vor fi aplicate pentru sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariați va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit.
Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariați, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat și de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situații înscrise în registrul comerțului—dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfășurării de activități la sediul social/sediile secundare.
Contribuțiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2017, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.