Spania: Controversă privind scrierea incluzivă promovată de guvern

Dorinţa guvernului socialist spaniol de a modifica Constituţia pentru a o adapta la scrierea incluzivă a provocat o dezbatere aprinsă în Spania şi chiar directorul Academiei regale spaniole a luat poziţie luni pe această temă, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
"Problema este să nu confundăm gramatica şi machismul", a declarat Dario Villanueva într-un interviu publicat luni de cotidianul El Pais.
"Limbile sunt guvernate de un principiu al economiei. Folosirea sistematică a duplicatelor (a scrie şi a spune numele în versiunea masculină şi feminină) distruge esenţa lor economică. Soluţiile false care propun să punem un E în locul lui O şi al lui A mi se par absurde, ridicole şi total neoperaţionale", a adăugat el.
Săptămâna trecută, vicepreşedintele guvernului, Carmen Calvo, a solicitat Academiei regale spaniole (RAE), instituţie similară Academiei franceze, să scrie un raport privind adaptarea Constituţiei la un limbaj inclusiv.
"Avem o Constituţie de genul masculin (...) care corespunde unei perioade din urmă cu 40 de ani", a spus Pedro Sanchez, numărul doi al executivului spaniol.
''Am început procesul", a declarat luni directorul Academiei, "chiar dacă doctrina pe această temă este foarte clară şi nu cred că Academia se va îndepărta de ea. O modificare a Constituţiei este foarte dificilă. Sincer, o văd puţin ca un şarpe de mare'', a spus el.
Academia urmează să decidă în această privinţă în octombrie, potrivit El Pais.
Dezbaterea a fost exacerbată după ce scriitorul şi membru al Academiei Arturo Pérez-Reverte a sugerat că ar putea părăsi instituţia în cazul în care Academia merge în aceeaşi direcţie cu guvernul pe această temă.
''Aveţi cuvântul meu", a răspuns el pe Twitter unei persoane, afirmând că ar fi singurul care s-ar opune acestei reforme şi că ceilalţi academicieni ar ceda.
''Reacţia lui Arturo Perez-Reverte, care a pus carul înaintea boilor, nu a ajutat la calmarea situaţiei. Nimeni nu a părăsit vreodată instituţia", a reacţionat directorul Academiei regale spaniole, Dario Villanueva, potrivit ediţiei de luni a cotidianului El Pais.