Spania: Opoziţia are voturile pentru demiterea lui Rajoy după ce PNV a anunţat că va vota moţiunea de cenzură

Partidul Naţionalist Basc (PNV) a anunţat joi că va vota moţiunea de cenzură împotriva şefului guvernului spaniol, Mariano Rajoy, o decizie prin care opoziţia îşi asigură numărul de voturi necesar pentru demiterea premierului la votul programat vineri, relatează Reuters şi AFP, preluat de AGERPRES.
'Considerăm că răspundem la ceea ce majoritatea bascilor doresc şi ne conformăm cel mai bine responsabilităţii noastre votând 'da'' la moţiunea de cenzură, a declarat în parlament Aitor Esteban, purtător de cuvânt al celor cinci deputaţi ai PNV, al căror vot al putea înclina decisiv balanţa.
Parlamentul dezbate joi şi vineri o moţiune de cenzură depusă de Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), în urma procesului la care fostul trezorier al Partidului Popular (PP, la putere în Spania), Luis Barcenas, a fost condamnat la 33 de ani de închisoare pentru corupţie.
Sprijinul PNV îi asigură liderului socialist Pedro Sanchez 180 de voturi pentru a deveni noul şef al guvernului, peste cele 176 necesare pentru a prelua imediat puterea dacă moţiunea va fi votată vineri. Rajoy, care nu a asistat la dezbaterile de joi, ar putea să întârzie însă tranziţia dacă va demisiona înaintea votului, rămânând în fruntea unui executiv interimar până la numirea unui nou premier, ceea ce ar putea dura câteva săptămâni sau chiar luni.
Fostul trezorier al PP, Luis Barcenas, a fost inculpatul vedetă din procesul în care s-a judecat afacerea "Gurtel", cel mai compromiţător dintre scandalurile de corupţie care au afectat partidul conservator al lui Mariano Rajoy.
Un număr de 29 de persoane - printre care numeroase cadre şi aleşi ai Partidului Popular - au fost condamnate în acest dosar la 351 de ani de închisoare în total, pentru corupţie, deturnare de fonduri publice sau spălare de bani.
Tribunalul a ajuns la concluzia că între partid şi un grup privat s-a creat "un sistem autentic şi eficient de corupţie instituţională prin intermediul unor mecanisme de manipulare a contractelor publice".
Partidul nu a fost condamnat ca autor de delicte, ci ca "beneficiar" de fonduri obţinute ilegal de aleşi şi va trebui să ramburseze 250.000 de euro.
Însă tribunalul a pus în discuţie "credibilitatea" ca martor la proces a lui Rajoy, care a negat "existenţa unei contabilităţi neoficiale în sânul partidului", "pe deplin acreditată", potrivit judecătorilor.