Spania: Premierul Sanchez anunţă că va prezenta proiectul de buget în ianuarie

Şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat marţi seară că va prezenta în ianuarie în parlament proiectul de buget, blocat de separatiştii catalani, şi a cărui respingere ar putea declanşa alegeri anticipate, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
'Vom aproba în consiliul de miniştri în ianuarie proiectul de buget şi îl vom prezenta în faţa parlamentului în ianuarie. Vom lucra de acum înainte pentru a dispune de sprijinul parlamentar' necesar pentru adoptarea lui, a declarat Sanchez la postul de televiziune Telecinco.
Întrebat despre convocarea de alegeri anticipate în cazul respingerii bugetului de către parlament, Sanchez, care avea posibilitatea de a proroga bugetul din 2018, s-a limitat să declare că se va 'bate ca să existe un buget'.
La sfârşitul lunii noiembrie el declarase că va convoca alegeri anticipate dacă nu va reuşi să obţină adoptarea proiectului de buget.
Elaborat împreună cu partidul Podemos (stânga radicală), bugetul, ce prevede, printre altele, o creştere a salariului minim, este blocat de separatiştii catalani, care îi asigură lui Sanchez o majoritate în parlament.
Separatiştii catalani, cu ajutorul cărora premierul socialist a ajuns la putere în iunie, refuză să aprobe bugetul, după ce parchetul a cerut, în noiembrie, pedepse de până la 25 de ani de închisoare împotriva liderilor lor inculpaţi pentru tentativa de secesiune din octombrie 2017.
Guvernul lui Pedro Sanchez nu este fragilizat doar de problema bugetului, ci şi de pierderile severe înregistrate duminică de socialişti în alegerile regionale anticipate din Andaluzia, în urma cărora extrema dreaptă a intrat pentru prima oară într-un parlament regional de la restabilirea democraţiei după moartea lui Franco în 1975.
Întrebat despre acest subiect, Sanchez a acuzat Partidul Popular şi pe centriştii din Ciudadanos că sunt dispuşi să se alieze 'fără să roşească' cu partidul de extremă dreapta Vox pentru a conduce Andaluzia, regiune guvernată de 36 de ani de socialişti.