Statele Unite şi alte ţări cer excluderea Venezuelei din OAS

Statele Unite au cerut luni Organizaţiei Statelor Americane (OAS) să excludă Venezuela, informează Reuters, preluat de AGERPRES. Potrivit AFP, ideea este susţinută şi de Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Mexic şi Peru.
"Suspendarea (...) ar arăta că OAS îşi susţine cuvintele cu acţiuni şi ar trimite un semnal puternic regimului Maduro (n. red. - preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro): doar alegerile reale vor permite includerea guvernului vostru în familia naţiunilor", a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo. "Urmărimm doar ceea ce toate naţiunile din OAS doresc pentru popoarele noastre: revenirea la ordinea constituţională, alegeri libere şi corecte cu observatori internaţionali şi eliberarea prizonierilor politici", a susţinut el în faţa adunării generale a organizaţiei, întrunită la Washington.
Pompeo a cerut statelor membre ale OAS să aplice Venezuelei noi sancţiuni pentru a izola şi mai mult pe plan diplomatic această ţară, după alegerile din 20 mai, câştigate de Maduro.
Preşedintele venezuelean a fost reales fără a da celor mai populari opozanţi posibilitatea să candideze, reaminteşte Reuters. Potrivit criticilor regimului de la Caracas, deşi au fost eliberaţi unii deţinuţi politici, în închisorile din Venezuela se află încă aproximativ 300, sub acuzaţii false, menite să înăbuşe disidenţa.
După comentariile lui Pompeo, ministrul venezuelean de externe, Jorge Arreaza, a acuzat SUA de încălcarea legislaţiei internaţionale. "Agresiunea împotriva Venezuelei este brutală, este economică, este financiară, este comercială, este politică, este mediatică şi vom continua să insistăm şi vom triumfa", a insistat el în adunarea generală a OAS.