Statui uriaşe din ciocolată, vedetele unei expoziţii vernisate în Belgia

Statui uriaşe din ciocolată, reprezentând elefanţi, flamingo şi alte vieţuitoare, sunt vedetele unei expoziţii insolite ce a fost vernisată recent în cadrul unui festival organizat într-un oraş din Belgia, informează Reuters, preluat de AGERPRES.
Aceste reprezentări din ciocolată ale unor animale se află în centrul unei expoziţii care este organizată în această perioadă în Durbuy, un orăşel belgian aflat în apropiere de Bruxelles. Expoziţia include 50 de sculpturi din ciocolată, care au fost realizate de 40 de artişti din mai multe ţări.
Festivalul ChocoPalace îi încântă pe vizitatori şi cu alte elemente insolite, precum un râu din ciocolată şi standuri care vând pricomigdale şi băuturi alcoolice cu aromă de ciocolată.
Festivalul belgian, care se va încheia pe 8 aprilie, a atras deja peste 30.000 de vizitatori, iar organizatorii se aşteaptă ca numărul acestora să crească spectaculos în perioada sărbătorilor pascale.
Rezidenţii din Durbuy, ce are o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori, se amuză să spună că trăiesc în "cel mai mic oraş din lume". Micul oraş belgian este vizitat constant de turişti din Bruxelles şi Luxemburg.
"Ideea era să aducem festivalul cu cele mai mari sculpturi din ciocolată în cel mai mic oraş din lume", a declarat Laura Trommelen, reprezentanta agenţiei de publicitate PLG, care a organizat acest eveniment.