Stroe: Liderii PNL nu s-au angajat în fuziuni sau alianțe cu UNPR sau alte partide

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, afirmă că nu au existat angajamente luate de liderii formațiunii privind posibile fuziuni sau alianțe cu UNPR ori cu alte partide și că o eventuală analiză asupra acestor discuții ar urma să aibă loc doar în cadrul unei noi ședințe a Biroului Politic Național al liberalilor de săptămâna viitoare.
"Menționăm că nu au existat angajamente luate de liderii PNL privind posibile fuziuni sau alianțe cu UNPR, sau cu alte partide, după cum se vehiculează în mass-media. Reprezentanții PNL au răspuns în mod civilizat unei solicitări de dialog politic, subliniind că, înainte de toate, există standarde de integritate asumate pentru orice eventuală colaborare politică", susține purtătorul de cuvânt al PNL, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Stroe precizează că, în lipsa unei decizii la nivelul conducerii PNL, liberalii resping "orice alte speculații fundamentate pe declarații politice ale unor lideri ai PSD, fără ca o astfel de ipoteză să fie confirmată de vreun demers al PNL".
"În acest caz, ca și cu alte ocazii, este vorba de interpretări mai mult sau mai puțin interesate, potențate de încercarea PSD de a-și menține o poziție politic favorabilă", afirmă purtătorul de cuvânt al PNL.
El menționează că discuțiile de până acum ale liderilor PNL au avut ca obiectiv formarea "unei agende comune", conform mandatului primit din partea BPN.
"O eventuală analiză asupra acestor discuții va putea fi făcută doar în cadrul unei noi ședințe a BPN al PNL, care va avea loc săptămâna viitoare", afirmă purtătorul de cuvânt liberal.
În comunicatul citat se arată că, potrivit Statutului PNL, Biroul Politic Național este "singurul for abilitat în a iniția eventuale propuneri de fuziune, iar în lipsa unei astfel de decizii formale informațiile vehiculate în spațiul public în această privință nu pot fi decât hazardate".