Tăriceanu, despre scrisoarea adresată lui Iohannis: E un semnal de alarmă, suntem în fața unei situații extrem de grave

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a explicat, marți, că împreună cu alți senatori i-a adresat președintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi aduce la cunoștință, din dorința de a trage un semnal de alarmă, faptul că "drepturile și libertățile fundamentale ale unui cetățean obișnuit au fost încălcate de către doi înalți magistrați în mod deliberat și cu rea-credință".
Potrivit lui Tăriceanu, situația semnalată șefului statului este una "extrem de gravă". "Ne-am adresat președintelui României pentru că noi considerăm că suntem în fața unei situații extrem de grave. Ca să rezum, (...) președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție acuză un cetățean obișnuit și, atenție, aici nu mai vorbim de politicieni și alte categorii sus-puse și se pune în mișcare, probabil nu într-o manieră foarte transparentă, Parchetul, care decide arestarea acelei persoane și aceasta este privată de libertate peste șase luni de zile. Cred că, în condițiile în care avem o hotărâre definitivă a Curții de Apel București cu privire la nevinovăția acelei persoane, începem să ne punem întrebări serioase ce se întâmplă cu unele persoane. Nu vorbesc de întreg sistemul de Justiție, dar ne punem întrebări serioase ce se întâmplă cu unele persoane care sunt în vârful a doua instituții cheie: ÎCCJ și DNA", a declarat Tăriceanu, marți, la Senat.
El a susținut că este necesară o reacție a întregii societăți față de "astfel de abuzuri". "Dacă prin complicitatea lor (a conducerii ÎCCJ și DNA — n.r.), ajungem la un astfel de abuz de putere de care vorbim în continuu de ceva vreme încoace și iată se dovedește că așa este, atunci cred că trebuie să recunoaștem cu toții că problema nu e numai una marginală care vizează mai mult sau mai puțin anumite categorii, ci oricare cetățean. Justiția nu e întărirea instituțiilor represive care pot să ducă la astfel de abuzuri. E un semnal de alarmă pe care ni l-am permis să-l tragem către președinte, dar nu numai. Cred că e vorba de întreaga societate, de societatea civilă care trebuie să reacționeze și aș spune că e nevoie de o reacție sănătoasă a societății în fața unor astfel de abuzuri, de încălcare a drepturilor și libertăților cetățenilor", a adăugat Tăriceanu.
Președintele Senatului a precizat că arestarea persoanei în discuție s-a produs nu pe baza unor dovezi concludente, ci "pe baza unor suspiciuni". "Despre ce discutăm? Deci, pe baza unor suspiciuni, un cetățean este arestat, stă șase luni în arest și acum începem să ne gândim dacă e cineva vinovat sau nu este. Președintele ÎCCJ face un denunț calomnios la adresa persoanei respective, Parchetul se pune imediat în mișcare fără să cerceteze aceste lucruri în mod serios, amănunțit și stăm și ne facem că nu s-a întâmplat nimic. Eu cel puțin nu cred că e normală această atitudine", a conchis Tăriceanu.
Cinci senatori, printre care și președintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, i-au solicitat marți, printr-o scrisoare, președintelui Klaus Iohannis să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și Laura Codruța Kovesi, șeful DNA, pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Marianei Rarinca.