Tenis: La 5-2 am zis că meciul e pierdut, a declarat Simona Halep după victoria cu Elina Svitolina

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a declarat, miercuri, după victoria remarcabilă în fața ucrainencei Elina Svitolina, în sferturi, la Roland Garros, că la 5-2 pentru adversara sa în setul al doilea se gândea că a pierdut meciul, informează AGERPRES.
''Ea domina meciul. La 5-2 pentru ea am stat jos și mi-am spus că meciul e pierdut. Așa că nu am schimbat nimic, nu am schimbat ritmul. Era gata. Apoi am simțit că sunt mai relaxată — poate pentru că am crezut că meciul e terminat — și am schimbat ritmul. Am trimis niște mingi înalte. Am încercat să o facă să alerge mai mult, să deschid unghiurile și mi-a reușit. Nu știu cum, dar a fost cu adevărat bine'', a comentat Halep la conferința de presă care a urmat meciului.
''Am crezut în șansa mea, am crezut că se va schimba ceva. Sunt fericită. Nu mă gândesc la ce a fost. Mă bucur pentru luptă, pentru faptul că am luptat până la final'', a mai spus Halep.
Halep a învins-o pe Elina Svitolina cu 3-6, 7-6 (6), 6-0, în sferturi, după două ore și 6 minute, iar în semifinală o va în frunta pe Karolina Pliskova (Cehia), a doua favorită.
După ce germanca Angelique Kerber, liderul mondial, a pierdut în primul tur la Roland Garros, atât Halep, cât și Pliskova au șansa de a deveni numărul unu în clasamentul WTA: Pliskova trebuie să ajungă în finală pentru a reuși acest lucru, iar Halep trebuie să ia titlul la Paris.
Halep (4 WTA) o conduce pe Pliskova (2 WTA) cu 5-1 în meciurile directe, dar cele două nu s-au înfruntat până acum pe zgură, ci doar pe hard.