Teodorovici, despre salariile de la Finanțe: Am renunțat la alte cheltuieli pentru un stimul financiar pentru cei din sistem

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a renunțat la unele cheltuieli pentru anul 2016 pentru a majora salariile celor care sunt în sistem, limita de cheltuieli aprobată de Guvern pentru anul viitor fiind aceeași, a declarat luni ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
"Este un principiu pe care mi l-aș dori foarte mult să fie, începând cu anul viitor, prevăzut în bugetul pe 2016, și anume: fiecare ordonator de credite să poată să decidă, în baza unei abordări mult mai eficiente, cum are de gând să reformeze sistemul, și poate chiar să renunțe la o parte din cheltuielile nejustificate sau care nu au o valoare adăugată, așa cum ne dorim cu toții, ca să îndrepte o astfel de resursă către partea de personal, către cei care merită să rămână în sistem.
Este ceea ce noi, la Finanțe, am avut în vedere, în sensul că, pentru anul 2016, limita de cheltuieli pe care noi o avem aprobată de Guvern este aceeași, nu s-a schimbat, în sensul că am renunțat la alte cheltuieli de care puteam să ne dispensăm pentru a putea să avem un astfel de stimul financiar pentru cei care sunt în sistem", a menționat Eugen Teodorovici.
Aproximativ 5.700 de salariați din Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Achiziții Publice vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%, potrivit unui comunicat al MFP transmis, vineri, AGERPRES.
Ministrul Finanțelor a subliniat că Fondul Monetar Internațional "a cerut în mod expres, pentru ANAF și pentru marii contribuabili, să fie o creștere salarială".
"De asemenea, Comisia Europeană a cerut (creștere salarială, n.r.) pentru cei de la achiziții publice, de la cei care se așteaptă să pună la punct un sistem de achiziții mult mai performant, iar cei de la ANAF, știm foarte bine, au muncit în 2015, efectiv, într-un mod substanțial, să spunem, au adus la bugetul de stat sume importante. Așteptăm tot de la ei, mai departe, ca în 2016 să își mențină cel puțin același nivel de activitate. Fără un astfel de stimul financiar, efectele pot fi mult mai mici", a mai spus Eugen Teodorovici.
Reprezentanții Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX au declarat vineri că majorarea de peste 50% a salariilor de bază acordată de la 1 noiembrie 2015 angajaților din sectorul finanțe vizează doar salariații din structurile centrale, fapt pentru care, luni, toate sindicatele afiliate la SED LEX vor organiza ședințe cu membrii de sindicat pentru a decide reacția la nivel național față de această decizie a Guvernului.
În context, ministrul Finanțelor a ținut să facă o clarificare referitoare la această creștere a salariilor de la Ministerul Finanțelor, menționând că majorarea este, în medie, de 22%.
"Nu este o creștere de 60%. Sunt 25 de clase salariale, ceea ce înseamnă o creștere salarială de 22%, ca și medie. Astăzi am avut o discuție cu colegii de la sindicate pentru a găsi cea mai adecvată formulă în acest sens și vom continua astăzi discuțiile", a mai spus Eugen Teodorovici.