Totul despre plecarea Mioarei Roman din vila de protocol din Primăverii

După 25 de ani în care a locuit într-o vilă din cartierul bucureştean Primăverii, care aparţine statului, mai exact RA - APPS, fosta soţie a lui Petre Roman eliberează locuinţa. Mioara Roman se va muta la parterul unui bloc, ea urmând să ocupe un apartament de 3 camere.
Chiriaşă de peste 2 decenii într-o vilă de protocol, mama Oanei Roman se pregăteşte să se mute într-o altă locuinţă. Mai precis, este vorba de un apartament de 3 camere, dintr-o zonă bună a Capitalei, pentru care va plăti lunar chirie câteva sute de euro. „Da, mă mut peste câteva zile într-un apartament. Am avut 2 case şi trăiesc în chirie. Asta e viaţa. Am vândut apartamentele ca să facă fetele şcoală şi să le pot ajuta să înceapă să îşi facă fiecare câte o casă“, a declarat, pentru spynews.ro, Mioara Roman. Noua ei locuinţă are 140 mp şi este compusă dintr-un living, două dormitoare, o bucătărie şi două băi. Cel mai important lucru este faptul că fosta soţie a lui Petre Romn va beneficia şi de un mic spaţiu verde, aferent imobilului.
În decembrie 1989, Mioara Roman a cumpărat un apartament de 4 camere pe calea Victoriei, iar peste câţiva ani a intrat în posesia unei moşteniri lăsate de mama ei. Mai exact, ea a avut de împărţit un imobil spaţios, situat la etajul unei vile de pe bulevardul Dacia, cu fraţii ei. Sumele încasate din vânzarea celor două proprietăţi au fost redirecţionate spre Catinca şi Oana, principala preocupare a doamnei Roman fiind asigurarea viitorului acestora.