Trump va cere tuturor țărilor “să facă mai mult” pentru a izola Phenianul

Președintele american va chema toate țările, cu China în frunte, să "facă mai mult" pentru a izola Coreea de Nord al cărei program nuclear reprezintă o "amenințare pentru lumea întreagă", a declarat joi Casa Albă, citată de France Presse, preluat de AGERPRES.
Trump pleacă din Washington vineri pentru un turneu de zece zile în Asia, care cuprinde vizite în cinci țări (Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam și Filipine).
Unul dintre obiectivele centrale ale primei sale vizite în regiune este "de a consolida hotărârea internațională privind denuclearizarea Coreei de Nord", a declarat generalul HR McMaster, consilierul pentru securitatea națională al lui Donald Trump.
"Președintele apreciază că timpul se scurge și va cere tuturor țărilor să facă mai mult", a adăugat el, insistând asupra rolului Beijingului, principalul partener economic al Phenianului.
"China face clar mai mult. Dar este evident că nu este suficient până când nu ajungem la denuclearizare", a subliniat generalul HR McMaster. "China este conștientă că problema nu este de a face un serviciu Statelor Unite", a mai spus el, adăugând că "denuclearizarea este și în interesul" Beijingului.
Hotărât să "izoleze regimul nord-coreean", Donald Trump a amintit că SUA sunt dispuse să se apere și să-și apere aliații, folosind "toate mijloacele de care dispun", a mai spus consilierul citat.
Coreea de Nord a efectuat primul său test atomic în 2006 și a făcut progrese considerabile de la sosirea la putere a actualului său lider Kim Jong-Un, care a supervizat patru teste nucleare și numeroase lansări de rachete.
În ultimele luni, Kim Jong-Un și Donald Trump s-au angajat într-o dispută verbală, realimentând temerea unui conflict în peninsulă, unde războiul din 1950-1953 a făcut milioane de morți.
La întrebarea dacă Donald Trump, care a amenințat să dezlănțuie "focul și mânia" asupra Phenianului, își va tempera atacurile verbale în cadrul vizitei sale în regiune, consilierul prezidențial a răspuns: "Președintele va utiliza limbajul pe care îl va dori". "Ceea ce face (Coreea de Nord) pentru a amenința lumea este incendiar!", a adăugat el.
Consilierul lui Trump a reiterat de asemenea că Washingtonul reflectează la reintroducerea Coreei de Nord pe lista neagră a statelor care "susțin terorismul ", o listă americană din care aceasta a fost retrasă în 2008.
"Este o opțiune, este în studiu. Echipa președintelui o examinează în cadrul strategiei globale asupra Coreei de Nord", a declarat generalul HR McMaster, indicând că o decizie urmează să fie luată "în curând", fără să ofere alte detalii.