Trupa Holograf, în război cu organizatorii de spectacole

Dan Bittman (53 de ani) și trupa sa, Holograf, acuză, în exclusivitate pentru Click!, că au fost boicotați la concertul de acum câteva zile de la Iași, de impresarii Munteanu și Anghel
După 37 de ani de peregrinări pe scenele țării, trupa Holograf a pornit, zilele acestea, un adevărat război cu așa-zișii impresari care organizează fără nici o bază legală spectacole prin țară.
Dan Bittman: „Jos cu impresarii mafioți!”
Bittman vorbește, în exclusivitate pentru Click!, despre existența unei adevărate bande mafiote care nu lasă artiștii să desfășoare concerte pe cont propriu și îi forțează, într-un fel sau altul, pe aceștia să organizeze concerte numai prin intermediul lor, oprindu-le o bună parte din câștiguri.
Holograf a cântat la Iași
Scandalul a pornit zilele trecute la Iași, la Sala Polivalentă, unde trupa Holograf avea de susținut la 13 mai un concert. Soliștii au trimis înainte echipa tehnică pentru a aranja aechipamentul pe scenă, însă aceasta nu a fost primită pe motiv că chiria pentru sală nu a fost plătită.
Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a declarat pentru Click! că cei care ar fi pus bețe în roate concertului trupei de la Iași ar fi fost doi impresari, Munteanu și Anghel, care fac legea prin zonă, fiind aserviți controversatului primarului Gheorghe Nichita.
Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, este audiat, a fost audiat luni (18 mai), la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care este cercetat, în arest la domiciliu, pentru că ar fi apelat la angajaţii Poliţiei Locale pentru a-şi urmări fosta iubită, pe Adina Samson.
Bittman spune că aceeași impresari ar fi vinovați și de răspândirea zvonurilor din ultima vreme, conform cărora trupa ar fi pe cale să se despartă.
„Toate acestea sunt pure invenții! Nu se departe nici o trupă! Cine a zis că nu au fost spectatori la concert, minte cu nerușinare! Dimpotrivă, sala a fost arhiplină. Ne vor binele o grămadă de domni! În zona Iasiului este o gașcă mafiotă, o să dau și nume: sunt doi impresari Munteanu și Anghel, prieteni ai primarului Nichita, care atunci când nu vrei să lucrezi cu ei, încep și boicotează spectacolele. Aceștia au răspândit cu puțin timp înaintea show-ului nostru că trupa se desparte. Mai mult, echipa tehnică nu a fost lăsată să intre în sală motiv că nu a fost plătită chiria sălii, desi era plătită. Eu zic să terminăm odată cu impresarii mafioți, care nu plătesc nici o taxă, dar în schimb iau din veniturile artiștilor. Pe ce bază organizează ei concerte?! În 37 de ani, trupa Holograf nu a fost controlată de nimeni! Și așa va rămâne!”, a declarat Dan Bittman, pentru Click!
În momentul în care Dan Bittman a lansat piesa „Şi îngerii au demonii lor”, care este acum în topuri, au apărut și speculațiile că acesta ar prefera o carieră solo și că s-ar putea desparte de trupa Holograf.
Pentru a răspândi zvonurile nefondate privind despărțirea trupei, Dan Bittman le-a dat întâlnire fanilor la 23 mai, în Sibiu.