Tulcea: Autorităţi din Republica Moldova şi Ucraina, la Ziua Marinei Române

Autorităţi din Republica Moldova şi Ucraina, alături de oficialităţi locale şi câteva mii de persoane au participat, miercuri, pe faleza Dunării din oraşul Tulcea, la manifestările organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.
Acţiunile au început cu un ceremonial militar care a inclus intonarea imnului naţional şi ridicarea pavoazului navelor militare, cu un serviciu religios şi alocuţiuni ale autorităţilor, printre acestea fiind şi cea susţinută de preşedintele Consiliului Raional Soroca, Republica Molodva, Ghenadie Muntean.
"Îmi exprim speranţa că vom aniversa împreună mulţi ani de cooperare fructuoasă şi multe proiecte comune de succes. Îmi exprim deplinul respect pentru demnitatea cu care-şi desfăşoară activitatea marinarii tulceni şi pentru toţi cei care poartă cu mândrie haina militară. La mulţi ani marinari tulceni, la mulţi ani marinari români!", a afirmat preşedintele Consiliului Raional Soroca.
De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu, a amintit în timpul discursului faptul că la eveniment participă şi reprezentanţi ai oraşului Izmail, regiunea Odessa, Ucraina.
Parada navelor militare a fost precedată de cea a forţelor aeriene şi de sosirea zeului Neptun care a dat startul jocurilor marinăreşti.
Spre deosebire de anii trecuţi, atunci când pe Dunăre defilau doar nave ale instituţiilor publice, în paradă a fost inclusă şi o navă refăcută de cercetători germani după o ambarcaţiune romană de patrulare a Dunării din secolul I.
"Vâslele nu sunt similare cu cele pe care le folosesc în mod obişnuit. Sunt mai grele şi mai dificil de folosit", a declarat pentru AGERPRES unul din cei 15 membri ai Clubului sportiv Danubiu care au vâslit în vasul roman, Mihai Teliman, în vârstă de 14 ani, campion naţional de trei ori anul acesta la kaiac.
Foto: (c) Luisiana BÎGEA / AGERPRES FOTO
Parada vaselor de pe Dunăre a fost urmată de exerciţii demonstrative ale forţelor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi de jocuri marinăreşti.
Acţiunile organizate la Tulcea de Ziua Marinei Române au început săptămâna trecută, cu concerte de muzică militară şi cu Ziua porţilor deschise în Portul militar.
Marţi dimineaţa, autorităţile au depus coroane de flori la Cimitirul eroilor din municipiu în memoria marinarilor care au murit în teatrele de operaţiuni.
Aceste acţiuni sunt incluse şi în calendarul manifestărilor prilejuite de Zilele municipiului Tulcea. Jocurile şi concursurile marinăreşti vor fi urmate seara de concerte susţinute de Vanotek, Ioana Ignat şi Sore, la lacul Ciuperca. Joi seara, Zilele municipiului se vor încheia cu recitalurile susţinute de Jo, Antonia şi Vunk, precum şi cu un foc de artificii.
Preşedintele Consiliului Raional Soroca a încheiat marţi cu preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, Înţelegerea de cooperare dintre cele două zone, în prezenţa secretarului de stat Veaceslav Şaramet, din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, acţiunea făcând parte, potrivit preşedintelui Teodorescu, din acţiunile programate în acest an pentru marcarea Centenarului Marii Uniri.
Vasul roman care a defilat miercuri pe Dunăre, la Tulcea, a fost reconstruit în cadrul unui proiect finanţat anul trecut de Universitatea Nurnberg, Germania, cu prilejul împlinirii a 275 de ani de activitate şi respectă toate detaliile unei bărci utilizată pentru patrulare pe Dunăre în secolul I, atunci când a fost datată una dintre navele originale descoperite în anul 1986 în apropiere de Ingolstadt.