Turcan: PSD să adopte proiectul privind carantina la fel de repede cum făcea cu modificarea Codurilor penale

Vicepremierul Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL, solicită adoptarea rapidă în Parlament a proiectului de lege privind carantina şi izolarea, aprobat de Guvern.
"Secţia PSD a CCR a decis că nu putem trata în spital bolnavii de COVID-19 şi ne-a pus în situaţia de a nu mai putea lua decizia izolării şi a carantinării. Guvernul a dezbătut şi a adoptat proiectul de lege care pune în acord cu decizia CCR legislaţia privitoare la asistenţa medicală a persoanelor infectate, ca să avem instrumente legale să combatem eficient pandemia în continuare. Pericolul nu a trecut! Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului, aflat în sesiune extraordinară, pentru a fi adoptat urgent. Aşteptăm aceeaşi rapiditate manifestată de PSD şi sateliţii la modificarea Codurilor penale, aceeaşi mobilizare exemplară pe care au arătat-o pentru teme precum amnistia şi graţierea! Altfel, efortul majorităţii covârşitoare a românilor este pur şi simplu irosit. Mizele electorale ale PSD nu trebuie să mai interfereze cu munca medicilor şi a tuturor specialiştilor care luptă în continuare împotriva pandemiei de coronavirus. (...) Trebuie să ne mobilizăm rapid şi să redăm specialiştilor în sănătate baza legală să poată oferi asistenţă medicală bolnavilor de COVID-19", a scris Turcan, luni, pe Facebook, citat de AGERPRES.
Ea susţine că PSD este "vinovatul moral'' pentru creşterea numărului de noi infectări, prin toate apelurile făcute la nerespectarea măsurilor de protecţie.
"PSD este vinovatul direct pentru politizarea tuturor deciziilor pe care Curtea Constituţională le-a luat în legătură cu măsurile Guvernului PNL în pandemie", spune Turcan. 
Sursa: www.agerpres.ro