Țuțuianu: Se impune să continuăm ancheta noastră și să îl audiem pe Ghiță când va veni în România

Președintele Comisiei pentru controlul SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat marți că Sebastian Ghiță ar trebui audiat la comisie atunci când va fi adus în România, informează AGERPRES.
"Cred că am procedat înțelept. În urmă cu o lună și ceva mă tot întrebați dacă am închis ancheta (cu privire la activitatea unor cadre din SRI — n.r.) și eu am spus că nu și că am considerat că este utilă audierea domnului Ghiță în cadrul Comisiei SRI, pentru că de acolo am și pornit în anchetă. Ca urmare, odată ce au fost parcurse procedurile de extrădare și îl vom avea pe domnul Ghiță în România, se impune să continuăm ancheta noastră, să îl audiem, să vedem ce elemente suplimentare ne aduce în atenție, apoi să decidem dacă mai audiem și alte persoane", a spus Țuțuianu, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că ancheta Comisiei pentru controlul SRI rămâne deschisă până când va fi audiat Sebastian Ghiță.
În ce privește decizia de extrădare a lui Ghiță, Țuțuianu a precizat că aceasta nu depinde numai de statul român.
"E o infracțiune săvârșită pe teritoriul unui stat terț, Serbia, și trebuie să vedem ce vor decide autoritățile statului sârb cu privire la acea infracțiune și apoi trebuie să vedem pașii legali care trebuie parcurși pentru a se obține o extrădare. Eu cred că ne grăbim să dăm diverse soluții, dar depinde foarte mult de decizia statului sârb", a susținut Țuțuianu.