Țuțuianu: Voi face tot ceea ce trebuie astfel încât controlul SRI să fie real, efectiv

Președintele comisiei parlamentare de control a SRI Adrian Țuțuianu a declarat, luni, că va face tot ceea ce trebuie ca acest control asupra Serviciului Român de Informații să fie "real, efectiv", arătând că a discutat în acest sens cu liderul PSD, Liviu Dragnea, informează AGERPRES.
"Este un lucru care mă preocupă și pe mine, lumea politică și societatea românească. Vă asigur că voi face tot ceea ce trebuie pentru ca acest control (al SRI — n.r.) să fie real, efectiv, în limitele prevăzute de actele normative în vigoare. Avem trei reglementări de bază: legea securității naționale, legea SRI și Hotărârea Parlamentului 30 din 1993. Cele trei acte normative reglementează foarte clar care sunt atribuțiile", a afirmat Țuțuianu.
Țuțuianu a spus, răspunzând unei întrebări, că președintele PSD, Liviu Dragnea, l-a rugat să sprijine un control real asupra SRI.
"Nu numai că am avut o discuție cu președintele partidului, care m-a rugat să vin să sprijin un control real asupra SRI, a fost o discuție desfășurată între doi colegi, ne-am stabilit foarte precis două lucruri: pe de o parte, ca acest control să fie efectiv, pe de alta, trebuie create toate condițiile ca SRI să funcționeze în limitele stabilite de reglementarea legală", a adăugat Țuțuianu.
Întrebat dacă a avut a avut sentimentul că i-a fost interceptat telefonul, Țuțuianu a răspuns: "Asta sigur că s-a întâmplat. Când ești președinte de Consiliu Județean, când ești lider de organizație politică, sunt situații care au reclamat acest lucru, poate sau nu, nu am suficiente informații".
El a menționat o situație în 2012, când a fost implicat într-un dosar și i-a fost ascultat telefonul.
"În anul 2012, a existat un dosar disjuns dintr-o altă cauză, care mă privea pe mine. Vă spun astăzi că a fost soluționat. Cu ocazia asta, sigur că au fost interceptate telefoanele mai multor lideri politici de atunci. (...) Am o situație în care am fost informat (că telefonul a fost ascultat — n.r.). Legea securității naționale spune că atunci când s-a încetat o urmărire și nu au existat indicii, există obligația, de regulă a Parchetului, să-ți comunice acest lucru, menționând perioada, numărul de telefon, mijloacele care au fost folosite. Nu vreau să intru în detalii", a explicat Țuțuianu.
Totodată, el a spus, referitor la faptul că a fost ales președinte al comisiei de control al SRI, că are o experiență juridică importantă, precizând că a fost senator și președinte de Consiliu Județean.
"Eu am o experiență juridică importantă. Sunt absolvent al Facultății de Drept, am ocupat funcții importante, am fost senator și secretar al Biroului permanent al Senatului în mandatul 2008-2012, am condus Consiliul Județean timp de patru ani la Dâmbovița și experiența acumulată, pregătirea juridică sunt argumente", a susținut Țuțuianu, menționând, de asemenea, că a urmat un curs la Colegiul Național de Apărare.
Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat luni, cu majoritate de voturi, componența Comisiei parlamentare pentru controlul SRI. Comisia va fi condusă de senatorul Adrian Țuțuianu — președinte, propus de PSD.