UE s-a paralizat singură după Brexit

Decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană a înghețat toate programele pe termen mediu și lung ale Comisiei Europene, care nu poate mișca un deget înainte de notificarea oficială a Londrei.
 Marea Britanie rămâne membră cu drepturi depline, până când va invoca Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.
Potrivit unor surse europene, citate de EurActiv, preluat de EVZ, UE nu poate elabora un plan de urgență sau să modifice politicile Uniunii din cauza interdicției formale (pe care Comisia Europeană însăși a impus- o) de a avea discuții cu britanicii.
Încăpățânarea UE
În schimb, Londra a cerut insistent, după referendumul din 23 iunie, să înceapă tratative cu Bruxelles- ul, pentru a stabili un plan de ieșire din UE, însă s-a lovit de opoziția fermă a câtorva lideri, printre care Juncker, Merkel sau Hollande.
Într-o declarație pentru EurActiv, purtătoarea CE, Margaritis Schinas, a reîntărit interdicția: „Nici o negociere înainte de notificare! Nici o negociere, indiferent de ce fel, înainte de activarea oficială a Articolului 50!”.
De pe urma acestei fermități pare să sufere mai mult UE, care nu poate avansa deloc în privința programelor pe termen lung privind Uniunea energiei, Uniunea piețelor de capitaluri sau Piața unică digitală: „Nu putem face nici o propunere de modificare, pentru că nu știm ce vor vrea britanicii și nici nu vom ști decât după activarea Articolului 50 și începutul negocierilor. Ne aflăm așadar într-un fel de paranteză”, a declarat o sursă europeană.
Calm tipic britanic
Înainte de referendum, premierul Cameron a anunțat că, în caz de Brexit, va activa imediat Art. 50. Însă, a doua zi după referendum, și-a dat demisia, lăsând delicata sarcină pe seama succesorului său. Acesta va fi desemnat cel mai devreme pe 9 septembrie. Însă candidații la șefia Partidului Conservator, de guvernământ (cu excepția Andreei Leadsom) nu s-au arătat prea grăbiți să activeze faimosul articol.