Un britanic a doborât recordul pentru cea mai rapidă traversare cu bicicleta a Europei, de la nord la sud

Un psiholog din Marea Britanie a stabilit un nou record mondial pentru cea mai rapidă traversare cu bicicleta a continentului european, de la nord la sud, relatează Press Association, preluat de AGERPRES.
Doctor Ian Walker, a încheiat călătoria din extremitatea nordică a Europei până în cel mai sudic punct al continentului în 16 zile, 20 de ore şi 59 de minute, doborând astfel recordul precedent cu peste două zile.
El a pornit de la Capul Nord (Nordkapp), cel mai nordic punct al Europei, la 21 iunie, şi a ajuns la linia de finiş, în Tarifa, Spania, luni dimineaţă.
Biciclistul a străbătut zece ţări - Norvegia, Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Germania, Franţa şi Spania - însumând peste 6.400 de kilometri.
Walker, care lucrează la Universitatea din Bath, Marea Britanie, a susţinut un ritm mediu de circa 24,7 kilometri pe oră şi a petrecut până la 20 de ore în şa.
Pentru a susţine acest efort, el a fost nevoit să caute şi să consume alimente de până la 12.000 de calorii pe zi şi multă apă pentru a se menţine hidratat.
''Este uimitor să îţi propui un ţel cu adevărat dificil şi apoi să-l îndeplineşti după o perioadă aşa de lungă de muncă susţinută'', a spus el.
''Cel mai bun lucru cred că a fost faptul că am călătorit prin zone îndepărtate, noaptea, sub cel mai întunecat cer pe care l-am văzut vreodată. Cea mai rea parte a fost probabil faptul că m-am forţat să mă pun în mişcare după doar trei ore de somn în fiecare noapte'', a povestit biciclistul.
Walker a început să pedaleze pe distanţe mari în 2016, după ce a făcut trecerea de la alergare la bicicletă.
El a doborât recordul mondial în numele organizaţiei caritabile Roadpeace pentru care a reuşit să strângă peste 2.500 de lire sterline.