Vanghelie a spus judecătorilor că vrea să vină la Primărie

Tribunalul București a început audierile în dosarul în care edilul suspendat este acuzat de corupție, informează EVZ.
Audierile în dosarul în care Marian Vanghelie este acuzat de fapte de corupţie - unele săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte - vor debuta în data de 9 martie, cu depoziţia primarului interimar al Sectorului 5 al Capitalei, Dan Iulian Croitoru.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amanat, ieri, dezbaterile pe fondul cauzei, deoarece avocatul lui Vanghelie nu s-a putut prezenta, din motive medicale. Instanța a luat în discuție, însă, măsurile preventive instituite în cauză, edilul suspendat fiind asistat din oficiu.
Marian Vanghelie a solicitat instanţei să îi modifice controlul judiciar astfel încât să poată părăsi limitele teritoriale ale municipiului Bucureşti şi ale judeţului Ilfov. „Doresc să mă angajez undeva, ca director executiv la o companie privată. Am spus că dacă nu se poate asta, să îmi reiau atribuţiile, să îmi continui viaţa şi să funcţionez”, a declarat Marian Vanghelie în faţa instanţei. Procurorul de ședință a pledat pentru respingerea cererii, argumentând că, dacă limitele contrului judiciar ar fi lărgite există pericolul ca Marian Vanghelie să nu se mai prezinte la proces. Marian Vanghelie a fost eliberat din arest preventiv în 10 iulie 2015 şi este judecat sub controljudiciar pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.