Victor Ponta intră în cursa pentru Parlament

Fostul premier Victor Ponta a anunțat, ieri, la Târgu-Jiu, că va candida pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din anul 2016.
„Dacă mă pun pe listă, da. În 2016, îmi doresc să fim sănătoşi şi toate lucrurile bune pe care leam făcut în anii aceştia să continue”, a declarat Victor Ponta.
El a subliniat că proiectul său va fi întotdeauna alături de PSD Gorj. „Dacă ei mă vor (cei de la Gorj - n.r.), eu îi vreau, toată lumea e mulțumită”, a mai spus Victor Ponta.
Totodată, el a ţinut să le mulţumească celor care i-au fost alături în campaniile electorale.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor din Gorj, care întotdeauna au fost alături de mine şi de noi în toate campaniile şi sunt convins că o să fie alături de noi şi în 2016, atunci când, aşa cum e normal, sunt alături de oamenii care au fost totdeauna echipa mea de la Gorj”, a mai spus fostul prim-ministru.