Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) pe anul în curs, nefiind acceptat niciun amendament dintre cele respinse iniţial în Comisiile de buget-finanţe.
S-au înregistrat 236 de voturi "pentru" şi 144 "împotrivă".
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru a continua dezbaterile la proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021.
Parlamentarii au început dezbaterile la cele două proiecte luni, iar marţi urmează să dea şi votul final pe cele două bugete.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
ORA 6.00 Plenul reunit al Parlamentului reia, marţi, dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021.
Dezbaterile au fost întrerupte, în noaptea de luni spre marţi, la ora 2,00, după ce timp de câteva ore au fost prezentate şi supuse votului amendamentele formulate la bugetul Ministerului Dezvoltării. De altfel, pentru acest buget au fost formulate cele mai multe amendamente - peste două mii -, foarte multe fiind susţinute în plen.
În cursul zilei de marţi, plenul Legislativului continuă dezbaterile pe anexele proiectului Legii bugetului de stat şi pe proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
La finalul dezbaterilor, cele două proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului.
Luni seara, senatorii şi deputaţii au votat pe articole proiectul Legii bugetului pe acest an. Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate în forma Guvernului.