VIDEO ”El reino” şi ”Campeones”, favorite la cea de-a 33-a ediţie a premiilor Goya ale cinematografiei spaniole

Filmul ''El reino'', de Rodrigo Sorogoyen, cu 13 nominalizări, este considerat favorit la cea de-a 33 ediţie a Premiilor Goya ale cinematografiei spaniole, urmat de ''Campeones'', de Javier Fesser, cu 11 nominalizări, ''Carmen y Lola'', de Arantxa Echevarría, şi ''Todos lo saben'', de Asghar Farhadi, ambele cu câte opt nominalizări, relatează miercuri EFE, preluat de AGERPRES.
 
Un alt film de referinţă este ''Yuli'', în regia lui Iciar Bollaín, care prezintă povestea balerinului cubanez Carlos Acosta şi care are cinci nominalizări, între care şi pentru cel mai bun actor la debut, obţinut de Acosta.
Actorii Rossy de Palma şi Paco León au prezentat nominalizările pentru filmele finaliste, selectate dintr-un total de 151 de candidate, în cadrul unui eveniment desfăşurat la sediul Academiei Filmului Spaniol.
Primele patru producţii îşi vor disputa premiul cel mai important, pentru cel mai bun film, alături de ''Entre dos aguas'', de Isaki Lacuesta, câştigător anul acesta al Scoicii de Aur la Festivalul Filmului de la San Sebastián.
La categoria regie, nominalizaţii sunt Fesser, Sorogoyen, Lacuest şi Farhadi.
Pentru cea mai bună interpretare candidează la premiul Goya Penélope Cruz, cu filmul ''Todos lo saben''; Lola Dueńas, cu ''Viaje al cuarto de una madre''; Susi Sánchez, pentru ''La enfermedad del domingo'' şi Najwa Nimri, cu rolul său din ''Quién te cantará''.
 
La categoria masculină, nominalizaţii sunt Javier Bardem, pentru ''Todos lo saben''; Javier Gutiérrez, pentru ''Campeones'', Antonio de la Torre, pentru ''El reino'' şi ''José Coronado'', pentru filmul ''Tu hijo''.
La gala premiilor Goya, care se va desfăşura anul viitor pe 2 februarie la Sevilia, vor fi anunţaţi câştigătorii celor 28 de categorii, printre care şi cel mai bun film iberoamerican, la care aspiră Mexic, cu ''Roma'', Chile cu ''Los perros'', Argentina cu ''El ángel'' şi Uruguay cu ''La noche de 12 ańos''.
Regizorul filmului ''La noche de 12 ańos'', Alvaro Brechner, este nominalizat şi la categoria cel mai bun scenariu adaptat pentru această povestire adevărată, care prezintă perioada petrecută la închisoare de revoluţionarul José Mujica, devenit ulterior preşedinte al Uruguayului.
Marele favorit la premiul Goya pentru cel mai bun film iberoamerican este însă ''Roma'' al lui Alfonso Cuaron, care în septembrie a câştigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia şi care a primit trei nominalizări la Globurile de Aur pentru cel mai bun film, cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu.
Turnat în alb şi negru, ''Roma'' - numele cartierului din Ciudad de Mexico unde a crescut Cuaron - evocă amintirile sale din copilărie, aducând totodată un omagiu persoanelor dragi care l-au înconjurat, precum Libo, femeia care a avut grijă de el şi fraţii săi, şi care este interpretată de actriţa debutantă Yalitza Aparicio.
Un alt film inspirat din fapte reale este ''El angel'', în care Ortega îl prezintă pe Carlos Eduardo Robledo Puch, care a tulburat profund Argentina în anii 70 când a comis 11 asasinate şi 43 de jafuri. Regizorul argentinian se axează asupra acestui criminal schizofrenic, cu o personalitate inocentă, care a ispăşit 47 de ani de închisoare fără să conştientizeze gravitatea faptelor sale.