VIDEO Explozie la Manchester: 22 de morți și 59 de răniți; autoritățile tratează explozia drept incident terorist

Bilanțul victimelor atentatului de luni seară de la Manchester a crescut la 22 de morți și 59 de răniți, a anunțat marți dimineață șeful poliției din Manchester, Ian Hopkins, într-o conferință de presă, transmite BBC News. MAE român reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328;0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice 0044 7738716335, informează AGERPRES.
* Atacuri armate și atentate teroriste în Marea Britanie (cronologie, 2013-2017)
UPDATE ORA 10.59 Cancelarul Merkel promite să lupte împotriva terorismului alături de Marea Britanie, după atacul din Manchester
UPDATE ORA 10.55 Ministrul Carmen Dan condamnă cu fermitate atacul de la Manchester
UPDATE ORA 10.40 Președintele Franței își exprimă ''groaza'' și ''consternarea'' după atacul de la Manchester și va avea o convorbire cu premierul britanic
UPDATE ORA 10.02 Dragnea: Condamn cu fermitate atentatul de la Manchester Arena
UPDATE ORA 09.42 Sorin Grindeanu: Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile afectate de explozia din Manchester
UPDATE ORA 09.23 Bilanțul victimelor atentatului de la Manchester a crescut la 22 de morți (poliția)
Bilanțul victimelor atentatului de luni seară de la Manchester a crescut la 22 de morți și 59 de răniți, a anunțat marți dimineață șeful poliției din Manchester, Ian Hopkins, într-o conferință de presă, transmite BBC News.
Potrivit acestuia, autoritățile tratează explozia produsă în sala de concerte Manchester Arena drept incident terorist.
Poliția crede că atacul a fost comis de o singur atentator, care a detonat un dispozitiv exploziv și a fost ucis în deflagrație.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă atentatorul a acționat singur sau nu.
Printre cei uciși în atentat se află și copii, a mai indicat Hopkins.
UPDATE ORA 09.22 Președintele Iohannis își exprimă solidaritatea cu Marea Britanie după explozia de la Manchester
UPDATE ORA 08.47 Artiști din lumea întreagă se declară ''sfâșiați'' și solidari după tragedia de pe Manchester Arena
UPDATE ORA 08.20 "Îmi pare atât de rău. Nu am cuvinte", a scris Ariana Grande pe Twitter după atacul de la Manchester
UPDATE ORA 08.15 Atentat în Marea Britanie: Theresa May și Jeremy Corbyn își suspendă campania electorală
UPDATE ORA 07.43 Securitate întărită la New York după atentatul de la Manchester
UPDATE ORA 07.29 Explozie la Manchester: Theresa May invocă "un atac terorist cumplit"; reacții pe plan internațional
UPDATE ORA 07.25 MAE își exprimă solidaritatea cu poporul britanic după explozia de la Manchester; autoritățile române monitorizează cazul
UPDATE ORA 07.00 Explozie la Manchester: MAE transmite condoleanțe britanicilor și oferă asistență românilor eventual afectați
UPDATE ORA 05.04 Cabinetul britanic se reunește de urgență după explozia de la Manchester, conservatorii renunță la campania electorală (presă)
UPDATE ORA 3.59 Explozie soldată cu morți la un concert al Arianei Grande la Manchester, posibil atentat sinucigaș
Poliția britanică a anunțat că tratează ca pe un atac terorist o explozie produsă luni seara la sala de concerte Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande, transmit agențiile de presă internaționale. Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți.
Potrivit indiciilor inițiale, ar putea fi vorba de un atentat sinucigaș, au declarat agenției Reuters doi oficiali americani, sub rezerva anonimatului.
Poliția a făcut cunoscut că în zonă mai există un obiect suspect și că va efectua o explozie controlată la câteva zeci de metri de locul deflagrației ucigașe.

UPDATE ORA 3.44 Explozie soldată cu morți la un concert al Arianei Grande la Manchester
Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți.
Martorii au afirmat inițial că au auzit o bubuitură puternică, iar în rețelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.
Forțele de ordine au izolat zona și au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, aflată în apropiere.
Manchester Arena, cu 21.000 de locuri, este cea mai mare sală de concerte din Europa. BBC transmite că printre spectatori se aflau mulți copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că aceasta nu a pățit nimic.
UPDATE ORA 3.20 Incident soldat cu morți la un concert al Arianei Grande la Manchester
Poliția britanică a anunțat că tratează ca pe un atac terorist o explozie produsă la sala de concerte Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande. Incidentul s-a soldat luni seara cu victime, transmit agențiile de presă internaționale. BBC informează că sunt cel puțin 10 morți.
Martorii au afirmat inițial că au auzit o bubuitură puternică, iar în rețelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.

Forțele de ordine au izolat zona și au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, aflată în apropiere.
Un comunicat al poliției a anunțat că sunt mai multe victime — morți și răniți — fără a preciza numărul acestora. BBC transmite că printre spectatori se aflau mulți copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că aceasta nu a pățit nimic.
ORA 02.53 Incident soldat cu morți la un concert al Arianei Grande la Manchester
Poliția britanică a confirmat pe Twitter că intervine la sala de concerte Manchester Arena, unde un incident la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande s-a soldat luni seara cu victime, transmit agențiile de presă internaționale.
Martorii afirmă că au auzit o bubuitură puternică, iar în rețelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.
Forțele de ordine au izolat zona și au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, aflată în apropiere.
Televiziunea Sky News, preluată de Reuters, a anunțat că la locul incidentului au sosit echipe de geniști. Un fotoreporter al AFP a relatat că în jurul sălii de concerte au ajuns numeroase mașini de poliție și ambulanțe.
Un comunicat al poliției a anunțat că sunt mai multe victime — morți și răniți — fără a preciza numărul acestora. BBC transmite că printre spectatori se aflau mulți copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că aceasta nu a pățit nimic.
Foto: AGERPRES