VIDEO Iohannis: Eu tot timpul am cerut românilor să voteze oameni responsabili

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, referindu-se la "traseismul politic" înaintea alegerilor locale de la finalul lunii septembrie, că mereu a cerut românilor să voteze "oameni responsabili", informeazã AGERPRES.
Iohannis a repetat că este împotriva "traseismului" politic.
"Acest lucru l-am spus şi colegelor şi colegilor din PNL şi în consecinţă ei vor avea o abordare când se pregătesc pentru alegeri. Dar din calitatea de preşedinte al României nu pot să merg la un lider de partid să îi spun pe cine să pună şi pe cine să nu pună pe listă. Este o decizie a partidului. Dar atitudinea mea am făcut-o publică şi o voi face publică şi în continuare. (...) Eu tot timpul am cerut românilor să voteze oameni responsabili", a punctat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Sursa: www.agerpres.ro